Cosmin ţine foarte multe la fiicele sale
Împreună cu soţia şi cu un prieten, Călin Novăcescu, Cosmin Cernat va lansa un concept de antrenamente inteligente, în colaborare cu Agenţia Naţională Anti-Doping, scrie ziarul citat.

În vârstă de 40 de ani, fostul comentator sportiv a divorţat în 2009 de Monica Iagăr, punând capăt unui mariaj de nouă ani, după ce el s-a îndrăgostit de Mădălina, cu care de altfel s-a și căsătorit, doi ani mai târziu. Fetiţele cuplului, Ayana Maria  (12 ani) şi Maya (6 ani), se bucură însă și de dragostea, și de atenția tatălui lor, care le plimbă în vacanțe și le vizitează des, notează Click!.


Monica și Cosmin au rămas în relații amicale, de dragul celor doi copii, fostul comentator sportiv achitând fără întârziere pensia alimentară. Actualmente, Cernat este director de marketing la Federația Română de Lupte, dar se ocupă și de prezentarea și de organizarea evenimentelor și de consultanță în comunicare.

După despărțirea de Cosmin Cernat, fosta sportivă Monica Iagăr (42 de ani), multiplă campioană la săritura în înalțime, a avut o relație de un an cu omul de afaceri Sorin Mărcuș, de care s-a despărțit în 2013. Cei doi și-au dorit să-și întemeieze o familie, însă relația lor s-a încheiat din cauza certurilor dese, scrie Click!. Sorin s-au cuplat apoi cu o altă vedetă, Florentina Opriș, iar Monica Iagăr a început, din decembrie, o relație cu Cristi Neacșu, relatează ziarul citat.



Foto: Click!
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro