Vedetele au înfruntat „The Finest Hours: Furtună Extremă”
Divertisment · Stiri / 29.01.2016

Vedetele Ilinca Vandici, Tily Niculae, Andrei Leonte, Oana Tache, Daniel Nițoiu & Marina Neagu, Raluca Știrbeț, Dorin Chioțea și Dan Cruceru, alături de jurnaliști și bloggeri, au înfruntat forţa dezlănţuită a naturii pe apă, urmărind în avanpremieră specială filmul „The Finest Hours: Furtună Extremă”, la sala T IMAX de la Cinema City din AFI Palace Cotroceni.

„The Finest Hours: Furtună extremă” este un thriller de acţiune eroic, bazat pe o extraordinară poveste adevărată. Cea mai grozavă acţiune de salvare întreprinsă de o ambarcaţiune mică, din istoria Pazei de Coastă, este prezentată în 3D, IMAX 3D şi 4DX, filmul transportând publicul chiar în mijlocul acţiunii şi creând o experienţă cinematografică complet captivantă, de proporţii epice.

The Finest Hours: Furtună extremă” pune accentul pe voinţa omului drept cea mai importantă armă a sa. Aceşti tineri, cu diferite niveluri de experienţă (sau lipsă a ei), îşi înfrâng propriile frici şi dau piept cu unele dintre cele mai distructive forţe imaginabile ale naturii, pentru a reuşi, în final, lucruri pe care le credeau imposibile. „Este o poveste reală despre oameni reali şi despre ce sunt aceştia capabili să facă, şi cum salvarea vieţilor lor şi ale altora îi ajută să-şi înţeleagă propriile forţe
”, spune Casey Affleck.  

Filmul „The Finest Hours: Furtună extremă” este distribuit de Forum Film România şi are premiera pe 29 ianuarie 2016, fiind distribuit în format 3D, IMAX 3D și 4DX.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro