Cercetătorii au reușit să dea înapoi ceasul biologic şi să întinerească cromozomii
"Această abordare deschide calea spre prevenirea sau tratarea unor boli legate de îmbătrânire", a declarat unul dintre cercetătorii implicaţi în studiu. "De asemenea, sunt o serie de boli genetice degenerative foarte grave asociate cu scurtarea telomerilor care ar putea fi tratate cu această tehnică", a mai spus cercetătorul.

Oamenii de ştiinţă speră că studiul va permite specialiştilor să genereze un număr mare de celule pe care să le studieze sau să le folosească pentru producerea de medicamente.


Procesul de alungire a telomerilor a fost descoperit de Helen Blau de la Universitatea Stanford, autorul principal al articolului în care descrie procedura alături de John Ramunas de la aceeaşi univeritate şi Eduard Yakubov de la Houston Methodist Research Institute, scrie ziarul citat de Mediafax.

"Am reuşit să prelungim telomerii umani cu până la 1.000 de nucleotide, dând înapoi ceasul intern cu echivalentul a mulţi ani de viaţă umană", a declarat Helen Blau, profesoară de microbiologie şi imunologie la Universitatea Stanford.



Foto: Hepta
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro