Vocea cu personalitate a lui SEAL va răsuna din nou la București
Divertisment · Stiri / 09.10.2012

Celebrul cântăreț și compozitor britanic, Seal, revine la București pentru a-și promova cel mai recent material de studio, Soul 2. Concertul va avea loc pe 27 noiembrie la Sala Palatului, iar spectatorii români vor avea șansa să asculte piese din repertoriul artistului, dar și cover-uri marca Seal ale unor piese de rezonanță internațională.

Celebrul cântăreț și compozitor britanic, Seal, revine la București pentru a-și promova cel mai recent material de studio, Soul 2. Concertul va avea loc pe 27 noiembrie la Sala Palatului, iar spectatorii români vor avea șansa să asculte piese din repertoriul artistului, dar și cover-uri marca Seal ale unor piese de rezonanță internațională.

Câștigător a trei premii Grammy, Seal este cunoscut datorită hiturilor pe care le-a lansat în cei peste douăzeci de ani de carieră și în special pentru piesa Kiss from a Rose, care a figurat pe coloana sonoră a filmului Batman Forever (1995). Cariera lui Seal numără opt albume de studio, vândute în peste douăzeci de milioane de exemplare în întreaga lume.



Cel mai recent album al artistului britanic este unul de cover-uri. Albumul intitulat Soul 2 a fost realizat în colaborare cu vechii săi prieteni, legendarii producători Trevor Horn și David Foster. Primul are meritul de a-l fi lansat pe Seal în industria muzicală, de a-i fi semnat producția hitului Kiss from a Rose, precum și o sumedenie de proiecte de succes în portofoliu, cu trupe ca Yes, Frankie Goes To Hollywood, Pet Shop Boys, Simple Minds ori Genesis și artiști ca David Bowie, Paul McCartney, Robbie Williams, Tom Jones ori Annie Lennox. La rândul său, canadianul David Foster are nu mai puțin de șaisprezece premii Grammy, proiecte alături de Mariah Carey, Céline Dion, Andrea Bocelli, Tony Braxton, Michael Jackson și Madonna. În plus, este cel care l-a descoperit pe Michael Bublé și cel care a semnat producția albumului Seal din 2010, Commitment.  


Soul 2 este – după cum arată și numele –, un al doilea album de hituri reinterpretate pe care îl lansează Seal. Materialul conține piese precum Wishing on a Star, Lean on Me sau Love Don't Live Here Anymore și înregistrează vânzări excelente în Europa și America de Nord.

Despre piesele ce compun acest album, Seal spune că i-au marcat tinerețea și i-au format gusturile muzicale. ʺAu avut un impact deosebit asupra mea, deoarece erau foarte diferite față de multe din piesele R&B pe care le ascultam. Mi-au influențat mult tinerețea și apoi viziunea asupra modului în care scriu muzicăʺ, spune artistul. ʺAm ales piese care erau în vogă când eu eram mic și le-am abordat dintr-o perspectivă sonoră cu totul nouă. De unde și implicarea lui Trevor Hornʺ, adaugă Seal.


Biletele pentru concertul Seal de la București se vor pune în vânzare începând cu data de 13 iunie prin Rețeaua Eventim: magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas, Cărturești și pe www.eventim.ro.

Pentru mai multe informații despre artist, vizitați www.seal.com.

 

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro