10 trucuri pentru a avea succes pe YouTube. Sfaturile vloggerilor!
Divertisment · Utile / 30.03.2014

Peste un miliard de oameni intră, lunar, pe YouTube, platforma care atrage o generație globală de consumatori de conținut care preferă să urmărească ceea ce vor, când vor, iar cu ajutorul noilor tehnologii, unde vor.

Nu are importanță faptul că pasiunea ta este fotografia, muzica sau orice altceva, YouTube îți pune la dispozitie un mediu prin care poți deveni popular în toată lumea. Vloggerii din zona de beauty sunt printre cei mai populari și au sute de mii și chiar milioane de abonați la canalele lor, cu milioane de vizualizări.

Cei de la YouTube au realizat un top al trucurilor pe care să le urmezi pentru a avea succes pe celebrul site:

1. Împărtășiți-vă poveştile, indiferent de pasiune


Pe YouTube, cele mai apreciate videoclipuri sunt extrem de uşor de distribuit. Postezi clipul și îl popularizezi prin intermediul rețelelor sociale. Folosește-ți cercurile de prieteni pentru a-ți promova conținutul.


Exemplu: Vedeta rock Goldie Starling de pe YouTube are un playlist grozav de videoclipuri de machiaje surprinzătoare care îi transformă faţa în tot felul de personaje – pur şi simplu nu te poţi abţine şi trebuie să le spui şi prietenilor tăi.

2. Cum să ai succes pe YouTube: Intră în vorbă!


Creatorii YouTube de mare succes sunt foarte naturali atunci când se află în fața camerei de filmat. Este foarte important să creezi o relație cu cei care privesc pentru că, nu-i așa, vrei să se aboneze la canalul tău.


Exemplu: Miss Glamorazzi are o serie extraordinară numită Pregătiţi-vă cu mine care îţi dă impresia că eşti chiar acolo, lângă ea – este extrem de agreabilă şi comunicativă.

3. O conversaţie în ambele sensuri


YouTube îți oferă avantajul de a primi feedback de la fanii și prietenii tăi. În clipurile pe care le faci îi poți întreba ce vor să vadă la tine în episodul următor. În acest fel îți asiguri public pentru viitoarele clipuri pe care le vei pune pe YouTube dar și o creștere sănătoasă a canalului.


Exemplu: Tati de la GlamLifeGuru are videoclipuri Miercuri – la cererea utilizatorilor în care răspunde întrebărilor adresate de fani. Poţi spune că ai propriul asistent de machiaj!

4. Consecvenţa este decisivă


Indiferent de frecvența cu care tu creezi conținut este foarte important ca fanii tăi să știe că într-o anumită zi a saptămânii vei posta un anumit tip de clip. În acest fel îți vei ține fanii aproape și te asiguri că vor reveni pe canalul tău exact la momentul în care ai urcat un nou clip.


Exemplu: Michelle Phan încarcă un videoclip în fiecare vineri, astfel încât abonaţii ei (toţi cei 6 milioane!) revin mereu să vizioneze noile materiale.

5. Cum să ai succes pe YouTube: Stabiliţi cine este publicul ţintă


Știi cine îți urmărește în general videoclipurile? Ca YouTuber este foarte important să știi pentru cine creezi conținutul. Vrei să fii urmărit de elevi sau studenți? Sunt în general femei sau mai mult bărbați? Dacă știi componenţa acestui public, vei putea surprinde mai bine interesele lor în videoclipurile create şi vei stabili o legătură infinit mai bună cu ei.

Exemplu: Beth Mota de la Macbarbie07 ştie că are un public format din liceeni şi studenţi, aşa că videoclipurile ei se axează pe pregătirea pentru şcoală, organizarea dulapului din vestiar şi ţinute de şcoală – adaptate perfect.

6. Continuitatea: ce este rezonabil?


Gandește-te ce format vrei să aibă clipurile pe care le creezi - pentru că modul în care vei continua poate fi determinant pentru succesul tau pe YouTube. Creezi mai multe tipuri de clipuri? Mergi pe unul singur? Creezi conținut pentru fiecare tip de public țintă?

Exemplu: Beautyliciousinsider combină tipurile de videoclipuri pe care le creează: unele sunt simple vlogguri, filmate direct cu o cameră video, altele presupun mai multă pregătire, lăsându-i timp suficient pentru a păstra coerenţa, pentru a fi uşor de distribuit şi a arăta extraordinar.

7. Uşor de descoperit


Dincolo de toate sfaturile şi sugestiile de titrare şi subtitrare a videoclipurilor... ideile tale includ subiecte pe care oamenii le caută în mod firesc? De exemplu s-ar putea ca de Halloween mulţi oameni să caute idei de machiaj pe YouTube - deci gândește-te să adaptezi conținutul pe care îl creezi astfel încât să poți să atragi noi fani pe canalul tău.

Exemplu: BubzBeauty a observat că mulţi utilizatori YouTube făceau videoclipuri „Draw My Life”, aşa că a făcut şi ea unul, o foarte bună metodă de a adopta o tendinţă şi de a fi găsit pe YouTube. Acest trend a fost preluat de multe dintre vedetele beauty, precum Michelle Phan și Jessica Harlow.

8. Accesibil


Este foarte important ca publicul, mai ales publicul nou, să înțeleagă clipurile tale de la bun început. Trebuie ca videoclipurile tale să fie simple și pe cât posibil de sine stătătoare, fără a obliga oamenii să vizioneze alte clipuri pentru a le înțelege.

Exemplu: Fiecare materiale video de la JuicyStar07 este un produs independent – puteţi intra oricând şi puteţi urmări mai multe materiale sau doar unul. Sfaturi despre frumuseţe, uşor de urmărit.

9. Colaborează şi ascultă!


Folosești un format care permite vedetelor YouTube şi altora să contribuie cu apariţii şi materiale video realizate împreună? Colaborarea este o foarte bună metodă de extindere a publicului, mai ales dacă şi colaboratorul are acelaşi tip de public.

Exemplu: Zoella are o listă extraordinară de videoclipuri de la cei cu care a colaborat – o metodă grozavă de a descoperi multe alte vedete despre care nici nu credeai că îţi vor plăcea.

10. Fii inspirat înainte de a-i inspira pe ceilalţi


Videoclipurile pe care le creezi trebuie să inspire, să ii facă pe ceialți să revină pe canalul tau. Pune pasiune în ceea ce faci și cum faci și îi vei inspira și pe ceilalți.

Exemplu: Cassy Bankson îşi doreşte cu adevărat să ajute oamenii să depăşească problemele de acnee şi prezintă tutoriale prin care le arată cum îşi pot acoperi acneea folosind tehnici de aplicare impecabilă a fondului de ten. Pasiunea ei este atât de evidentă încât eforturile ei de a se documenta şi de a afla cât mai multe despre acest subiect transpar în fiecare videoclip.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro