Hilaria Baldwin arată admirabil după patru sarcini, dar a muncit zilnic pentru asta
Cât privește intervalul în care ea și-a recăpătat forma după naștere, Hilaria crede că e important să-ți asculți corpul, ceva ce ei i-a luat câțiva ani să învețe: "Mă odihnesc cât am nevoie ca să mă odihnesc, toată viaţa am învăţat să-mi ascult corpul."
În adolescenţă, Hilaria Baldwin a suferit de tulburare alimentară, iar la 25 de ani şi-a fracturat şoldul din cauza antrenamentelor excesive. Acum ea spune că este tot timpul "superatentă" la cum se simte.


Hilaria s-a filmat şi după naştere, iar în acest clip ea povesteşte că a avut pneomonie în timp ce aduce copilul pe lume. Din cauza acceselor de tuse, şi-a fracturat şi o coastă, apoi a făcut şi mastită, o infecţie a ţesutului sânului, pentru prima oară de când a trecut prin maternitate.

Cu toate că recuperarea a fost mai greoaie, vedeta a spus că a ieşit la alergare imediat cum s-a însănătoşit. "Corpul meu este obişnuit să se mişte, aşa că am fost capabilă să fac efort destul de repede după naştere", a explicat ea. De aceea, sfatul său pentru femeile care urmează să nască sau care au devenit mame este simplu: faceţi mişcare! "Vei fi o mamă mai bună dacă faci mişcare. Ştiu că sună greu. Ştiu că probabil eşti obosită. Dar dacă poţi să găseşti măcar 5, 10, 15 sau poate 30 de minute pe zi în care să-ţi mişti corpul, vei avea mai multă energie pentru copiii tăi", a explicat ea. "Te va face mai puternică pentru toţi cei din jurul tău. Dacă tu nu ai grijă de tine, nu vei putea să ai grijă de nimeni", a adăugat vedeta.


Hilaria Baldwin este o prezenţă constantă pe reţelele de socializare, unde îşi încântă admiratorii cu fotografii amuzante, majoritatea surprinzând-o în poziţii de yoga sau în situaţii comice bine construite. Ea apare des şi împreună cu soţul ei şi cu copiii în fotografii care surprind secvenţe din viaţa lor privată, iar cadrele publicate pe Instagram şi Twitter sunt mai mereu pline de umor, reflectând felul în care ei trăiesc.

Alec Baldwin s-a căsătorit cu Hilaria Thomas, instructor de yoga, care este cu 26 de ani mai tânără, în iulie 2012, în cadrul unei ceremonii desfășurate la New York. Actorul mai are o fiică, Ireland, în vârstă de 22 de ani, dintr-o căsnicie anterioară, cu actriţa Kim Basinger, cu care a fost căsătorit în perioada 1993 - 2002.



Foto: Hepta
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro