Elizabeth Short


Actrița a devenit celebră, iar frumusețea sa a fost apreciată abia după moartea violentă care a șocat America. Crima care a provocat dispariția sa rămâne una dintre cele mai brutale și mai șocante din istorie. Short avea 22 de ani când a fost ucisă cu sălbăticie la Los Angeles, în 1947. Cadavrul secționat în două a fost găsit pe marginea unei străzi, iar poliția nu a reușit niciodată să rezolve acest caz. Chipul desfigurat al actriței purta semnele sfârșitului crunt de care ea a avut parte, criminalul tăindu-i cu cuțitul colțurile gurii.

Pentru a alimenta interesul uriaș al publicului pentru actrița care până atunci nu devenise o vedetă, presa a numit-o "Black Dahlia/Dalia Neagră", o poreclă care avea să dăinuie de-a lungul timpului.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro