Anca Badiu luptă cu depresia: „Mi-am auzit vorbe cum că aş fi nebună”

Vedete / 11.04.2016

Cântăreaţa recunoaşte că nu a depăşit perioada grea prin care trece. Ea spune că tratamentul o ajută să îşi revină după trauma suferită după moartea fratelui.

Anca Badiu încă nu a scăpat de depresie. După ani de tratament pentru a face faţă stărilor de anxietate şi atacurilor de panică, ea continuă lupta cu această suferinţă şi mărturiseşte că fără medicamente nu ar fi putut face faţă şocului provocat de decesul fratelui său, survenit în urmă cu opt luni.

"Încă sunt pe tratament. Chiar dacă mi-am auzit vorbe cum că aş fi nebună, lumea trebuie să ştie că atunci când ai probleme, gen atacuri de panică, depresie, trebuie să mergi la doctor. Văd mulţi oameni care au astfel de probleme, dar refuză să meargă la doctor, pentru că le e frică să nu fie catalogaţi", a declarat artista la Antena Stars.


Anca a precizat că în prezent se simte mai bine şi îşi doreşte foarte mult să afle rezultatele autopsiei în cazul morţii fratelui ei: "Sunt bine. Aştept acum să vedem ce se întâmplă în Spania, cu fratele meu. Când l-au găsit mort, s-a deschis o anchetă după 8 luni, cei de acolo nu au vrut să colaboreze cu noi, să ne dea rezultatul autopsiei. Aşteptăm analizele de sânge. Ni s-a spus că nu trebuie să ştim, că a murit de moarte bună."

"E foarte nasol, nici eu nici ceilalţi fraţi nu ne-am revenit. Noroc cu medicamentele pe care le am. Am prieteni, dar când iau acest tratament am nevoie de linişte. Mă lupt cu depresia asta de ani de zile. Depresia nu e un moft, e un dezechilibru. Nu e ceva ruşinos", a mărturisit ea la postul Antena Stars, citat de
Libertatea.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro