Andreea Esca: 16 motive pentru care a rezistat 16 ani în aceeaşi televiziune

5. Andreea Esca, o vedetă cu picioarele pe pământ
În faţa Andreei Esca oricine îşi poate da oricine jos pălăria, mai ales atunci când vine vorba de creşterea şi educaţia celor doi copii pe care îi are. Normalitatea şi experienţele specifice vârstei sunt două dintre regulile de bază pe care vedeta încearcă să le păstreze în cazul micuţilor ei. Bunăoară, nu de puţine ori vedeta a fost fotografiată în staţia RATB, alături de fiica ei - Alexia, pe care a obişnuit-o de mică să folosească mijloacele de transport în comun. În plus, vedeta nu este de acord ca fiica ei, de 11 ani, să-şi cumpere lucruri foarte scumpe, să folosească oja, nu-i cumpără telefon mobil şi abia acum 2 ani i-a achiziţionat un calculator. "Deocamdată, consider că nu este normal să îşi vopsească unghiile nici pentru o petrecere, nu sunt de acord să aibă telefon mobil sau să aibă lucruri exorbitant de scumpe, atâta timp cât este un copil şi poartă haina respectivă maximum un sezon", a spus vedeta Pro TV. "Calculator le-am luat copiilor anul trecut, a venit şi el foarte târziu, dupa ce mi-au explicat că toată lumea are numai ei nu", povestea vedeta într-un interviu realizat în 2010.
  • iza, sâmbătă, 03.12.2011 11:05
    esca

    poate sta de atati ani pt ca are un salariu astronomic

  • Deea, vineri, 02.12.2011 12:10
    Andreea Esca

    O femeie de nota 10,demna de tot respectul!Bravo,Andreea!

  • coca, vineri, 02.12.2011 08:50
    Esca

    O fi fiind,asa cum spuneti si o laudati,mie,imi place mult mai mult Andreea Berecleanu Zaharescu ,mi se pare mai plina de calitati si mai OK

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro