Bendeac s-a luat şi de Stela Popescu. 6 vedete aflate în conflict cu artistul

Huidu, scandaluri vechi cu Bendeac
Şerban Huidu şi Mihai Bendeac au fost colegi la Prima TV, dar în momentul în care actorul a părăsit emisiunea „Mondenii“, „cârcotaşul“ a pornit un adevărat atac la adresa sa. După ce s-au războit din cauza banilor pe care Bendeac trebuie să-i dea înapoi televiziunii Prima TV, din cauza postărilor de pe blog şi din cauza melodiei „Doi în unu“, cântată de actor alături de Delia, acum un alt subiect a devenit motiv de ceartă pentru cei doi.

Comediantul de la Antena 1 a spus că pregăteşte pentru toamnă o nouă emisiune, în genul „Cronicii Cârcotaşilor“, iar atunci se va vedea cu adevărat cine are talent: el sau Huidu. „Nu ştie ce-i pregătesc pentru toamnă. I-ar tremura chiloţii... Nu de alta, dar vom vedea, golăneşte, care pe care. Cronica lui sau noul meu show (ce are ca temă tot parodierea televiziunilor şi showbiz-ului)? Apoi, matinalul lui sau...?“, a fost mesajul transmis de Bendeac lui Huidu.

Cum era de aşteptat, replica vedetei de la Kiss FM şi Prima TV nu a întârziat să apară. „Știu ce vrei să faci și nu îmi tremură deloc chiloții! Dacă tu crezi că o astfel de emisiune se poate face peste noapte şi e simplu, te înşeli amarnic! Dacă era aşa simplu erau pline televiziunile până acum! Italienii nu dau licență tuturor aventurierilor care au bani. E o emisiune de opinie și nu or să vină ei să vă spună ce să faceți sau să scrieți! În plus emisiunile matale, alea fandosite de la teatru până la alea gen Bocăneț, erau PROST produse! S-a văzut cu ochiul liber că Antena, cu filme, face muuuult mai multă audiență decât cu tine pe post de buricul pământului! Și să nu te mai strădui să îmi demonstrezi ce mare și tare ești că te știu ca pe un cal breaz! Și nu înțeleg cu cine te bați eu sunt un «terminat»!“, a fost SMS-ul trimis de Huidu lui Bendeac, care la rândul său a ripostat.

„Emisiunea aia o pregătesc de 1 an. Deci stai liniștit. Publicul va decide care e mai bună. Până la urmă, asta înseamnă concurență. Nu mai are voie nimeni să parodieze bâlbele și gafele din televiziuni? Hai să vedem care poate să facă asta mai bine. Trebuie să existe şi un radio nou. Nu de alta, dar am vrea să vedem și acolo mai multă concurență. Deci, din toamnă e care pe care. PS- Dar mi-ar plăcea sa fii tu producător la show-ul asta. Să treci şi asta pe blog“, a fost replica lui Mihai Bendeac.

„Prima dată să spun aşa: dacă o pregăteşti de un an aşa cum ai pregătit ultimele tale producţii, bravo! Să îmi iei şi nişte perechi de izmene să îmi tremure şi alea, nu numai chiloţii! Cât priveşte partea de radio, ai uitat că te-am avut ceva luni coleg: atunci m-am lămurit ce îţi poate pielea şi în domeniul ăsta! Nu uita să îl iei şi pe Fernando în noul show, ar fi păcat să copiezi ceva fără el! Plus aia da concurenţă serioasă! Baftă!“, a încheiat Şerban Huidu.
  • Dinu, duminică, 29.09.2013 17:07
    Cine este Bendeac?

    Este actor? Sau umbla dupa publicitate ieftina? Este ruda de sange cu Vanghelie?

  • mihai cretu, sâmbătă, 15.06.2013 02:31
    bendeac !?

    Nu inteleg cu a ajuns un astfel de idiot pe scena ! Doamna Stela Popescu are o faima recunoscuta si nu mai are nevoie de comentarii ! Pe scena , asa cum vedem in ziua de azi , patrund si unii care n-au ce cauta acolo !

  • Serban, joi, 13.06.2013 21:27
    Cine este Bendeac

    Am postat urmatorul comment pe site-ul sau dar nu ma astept sa-l posteze. Hai sa iti spun eu care e povestea ta :-). Suntem colegi la Teatrul de Comedie si imi aduc aminte ziua in care tu ai ajuns in teatrul nostru. Erai insotit de mama ta, o femeie simpla si cu mult bun simt, ce ne ruga sa avem grija de tine in timp ce ne impartea covrigi :-). In timp te-ai schimbat enorm... esti egocentrist si destul de cabotin. Nu iti mai ajunge nimeni cu prajina la nas de cand ai ajuns vedeta pe sticla. Spun ca ai ajuns vedeta pe sticla pentru ca pe scandura scenei inca nu ai reusit si nici nu cred. Nu mai saluti colegii sau oamenii simplii din teatru, esti cu figuri. Cea mai tare faza care ar fi trebuit sa te re-aduca cu picioarele pe pamant a fost ca ai venit la teatru pe noul tau motor si evident nu ai salutat pe nimeni :-) dupa care ai plecat. Nu stiu pe cine ai reusit sa enervezi in zona centrului vechi ca s-au luat unii dupa tine sa te bata. Tu marele Bendeac ai re-intrat in teatru strigand la ajutor dupa colegii tai (cei cu numele) pe care nu ii mai saluti. E evident ca nu a mai sarit nimeni in ajutorul tau. De ce spun aceste lucruri? Pentru ca lumea sa te cunoasca cine esti cu adevarat, mai ales dupa episodul in care ti-ai permis sa o ataci pe marea noastra artista Stela Popescu. Te-ai suparat ca nu a dorit sa joace alaturi de tine? Pai cred si eu... Ti-ar fi dat bine in cv sa spui ca ai jucat alaturi de domnia sa. Sper sa te ocoleasca toti marii actori, sa te izoleze. Poate te da afara si domnul George Mihaita ca doar esti angajat cu numele la Teatrul de Comedie. Ai sa spui ca ce coleg iti sunt eu... Sunt un om normal ce nu suporta mizeria, ipocrizia si felul in care ai decazut. Cred ac stii faza cand colegii satui de figurile tale, ti-au pus poza la afisier si au alturat textul: Acest om e colegul nostru? Asta dupa ce aparuse in presa un filmulet cu tine in care faceai sex... Ne-ai facut teatrul si pe noi (actorii adevarati ) de ras.

  • Dyutza_003, joi, 13.06.2013 12:15
    Pff

    Ce-i cu caricatura asta de Bendeac?! Mare critic... Are gura prea mare, dupa cum se vede. Sigur, cum el nu prezinta nimic, se leaga de altii, pentru a-si ridica rating-ul.

  • georgia600, joi, 13.06.2013 11:44
    Talentul nu se discuta

    Nu este treaba ta Mihai Bendeac, ce face D-na Stela Popescu. Si-a castigat respectul si dreptul de a isi lua soarta in propriile maini, dupa ce a facut toata lumea fericita cu aparitiile ei (netinand cont de bani sau de suma lor). Acum e momentul sa se concentreze asupra vietii personale si sa isi urmeze placerile, dorintele si preferintele sale. Nu datoreaza nimanui nicio obligatie, si cu atat mai putin tie, prichindelule.

  • vilmaristul, joi, 13.06.2013 07:38
    mari actori stela si arsinel

    cu ce drept? si eu l as fi refuzat,ca sunt un nimeni si poate as dori sa ma vada cineva, dar nu la emisiunea lui. felicitari dnei STELA

  • marya, joi, 13.06.2013 07:13
    stela popescu

    Mi se pare normal sa refuze mai soson plouat nu-i ajungi nici la degetul mic de la picior...isi strica reputatia jucand cu tine. E o doamna indiferent unde joaca sau canta,..sunt convinsa ca avantajul ar fi fost al tau sa apari alaturi de nume ca al Stelei Popesc si Arsinel numai ca nu ti-a iesit.Din atacul tau se vede ce caracter mizer ai..

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro