Brigitte Macron arată bine în jeanși mulați, la 66 de ani 
Luni, soțiile liderilor politici asistă pe plaja Biarritz la demonstraţii de surf şi exerciţii de salvare pe mare. Ele au programate întâlni cu reprezentanţi ai asociaţiilor care activează în domeniul protecţiei oceanelor, una dintre temele summitului.

Potrivit preseie franceze, Brigitte a fost supusă unei anestezii generale pe 17 iulie, înainte de operația care a durat trei ore. După ce s-a externat, ea a plecat în vacanța de vară cu soțul său.


Intervenția a avut loc la Spitalul American din Paris, o unitate preferată de multe celebrități pentru serviciile de top, precum procedurile de regenerare juvenilă. Fondată în 1906, această unitate medicală a fost preferată, de-a lungul anilor, de staruri precum Rock Hudson și Bette Davis sau creatorul de modă german Karl Lagerfeld.

Brigitte Macron, care în trecut a vorbit cu sinceritate despre cum se simte să arate mai în vârstă decât soțul ei, a fost văzută pe 16 iulie în timp ce intra în spital pentru consultație. A doua zi, ea a revenit cu un convoi de trei mașini și cel puțin patru gărzi de corp pentru anestezie și intervenția estetică.


"Operația a decurs fără probleme, iar fosta profesoară a putut părăsi Spitalul American în aceeași seară", au scris revistele Closer și Le Point. Cele două publicații au mai aflat că medicul care a făcut operația este un eminent chirurg estetician cunoscut în media. Alte detalii despre intervenție și costul acesteia au rămas secrete.

Doamna Macron a petrecut apoi două zile de recuperare în Lantern, reședința oficială de la Versailles, după care a călătorit cu soțul ei la Fort Bregancon, reședința prezidențială de pe malul Meditarenei.



Foto: Hepta
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro