Simona Gherghe, o jurnalistă care-l depăşeşte pe MăruţăEmisiunea Acces Direct a fost lansată de Antena 1 în 2010, după trei ani de dominaţie autoritară a Pro TV pe segmentul orar 17.00-19.00. Dar producătorii de la Antena 1 au mers pe o emisiune tabloid, aducând în studio o femeie-jurnalist, pe Simona Gherghe care nu străluceşte prin frumuseţe, dar are o prezenţă autoritară şi conferă credibilitate subiectelor de scandal prezentate în show.
Acces Direct a început să treacă peste La Măruţă în ultimii doi ani, iar Pro TV pare a fi prins în capcană pe acest segment. E greu să transfome un ”entertainer”, cum este actualul realizator, într-un jurnalist TV cu autoritate, chiar şi pentru lumea tabloidă. Dar, pe de altă parte, Pro TV nu poate renunţa la Măruţă pentru că ar pierde toată audienţa de seară, iar staţia ar cădea pe locul doi, în spatele Antenei.

"de Maria Ionescu".... ...... dupa ce criterii ai catalogat-o pe Simona ca "nu exceleaza in frumusete"..?! Nu stiu cum arati tu, insa Simona clar este o frumoasa. O spun si eu, si f. multi barbati.
Uh, NO, not again!
Astia sunt rezultatul unui sistem de educatie esuat! Bucuria prostavanilor din politica si a vanzatorilor de porcarii!