Celine Dion, una dintre cele mai apreciate voci din muzica internațională, nu va reveni curând pe scenă
René Angélil, soţul şi fostul manager al cântăreţei canadiene Celine Dion, a suferit, în decembrie 2013, o intervenţie chirugicală prin care i-a fost amputată parţial limba, după ce în noiembrie a fost operat de cancer la gât.

Angélil, în vârstă de 72 de ani, a suferit anul trecut o amputare parţială a limbii, iar organul a fost înlocuit cu o proteză, potrivit informaţiilor publicate de Las Vegas Sun. "Operaţia a reuşit şi recuperarea lui René este perfectă", a declarat pentru tabloidul american unul dintre asociaţii muzicianului.


René Angélil a fost managerul cântăreţei timp de 30 de ani, înainte de a ceda acest rol "vechiului său prieten", Aldo Giampaolo, în luna iunie.

Celine Dion şi Rene Angelil s-au căsătorit în 1994 şi au împreună trei copii: Rene-Charles, în vârstă de 13 ani, şi gemenii în vârstă de patru ani Eddy şi Nelson.

Celine Dion s-a născut pe 30 martie 1968, în Canada, într-o familie melomană cu 14 copii. Céline Dion a cucerit apoi, pe rând, Quebecul, Franţa şi, în cele din urmă, Statele Unite. În scurt timp, vocea sa a devenit cunoscută şi iubită în întreaga lume, notează Mediafax. În cei peste 25 de ani de carieră, Céline Dion a primit nenumărate premii muzicale şi a vândut peste 200 de milioane de albume.


Foto: Hepta
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro