15
Cum arăta Marilyn Monroe la 20 de ani? Fotografii rare care te fascinează
Divertisment · Vedete / 10.11.2017

Fotografiile rare cu Marilyn Monroe au fost realizate în 1946 de către fotograful André de Dienes, care a fost iubitul ei. Cei doi se aflau în vacanţă împreună.

Înainte de a fi faimoasă sub numele Marilyn Monroe, frumoasa blondină s-a numit Norma Jeane Mortenson. Imaginile pe care iubitul său le-a surprins în timp ce se aflau în vacanţă ne arată o cu totul altă Marilyn Monroe, însă la fel de senzuală şi misterioasă. Pe atunci, vedeta avea doar 20 de ani, însă fotografiile sale şi modul relaxat în care se comporta în faţa aparatului de fotografiat au scos la iveală nişte imagini cu totul fascinante.

"Avea doar 20 de ani şi nu experimentase încă gustul succesului, însă cu toate acestea era deja o umbră care se aşternea peste zîmbetul său. I-am propus să reacţioneze în mod instinctiv la auzul unor cuvinte precum fericire, surpriză, îndoială, pace, tristeţe şi moarte. Atunci când am pronunţat cuvântul <moarte> a ridicat eşarfa şi şi-a acoperit faţa. Moartea însemna pentru ea întuneric şi sfârşitul tuturor lucrurilor"
, a declarat fotograful.
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro