Curiosul caz al lui Macaulay Culkin: Starul din „Singur acasă“ nu mai arată ca un zombie

Vedete / 26.09.2017

După o lungă perioadă în care arăta epuizat şi părea că este bolnav, Macaulay Culkin şi-a revenit. Actorul în vârstă de 36 de ani e într-o formă foarte bună.

Starul din „Singur acasă“ a luat-o pe urmele lui Benjamin Button: arată mai bine şi mai tânăr, iar asta e o veste nemaipomenită după câţiva ani în care el era foarte slăbit şi în presă apăruseră zvonuri că ar fi bolnav. Ba chiar pe internet s-a speculat că ar fi fost pe moarte. În ciuda dezminţirilor sale, Macaulay Culkin arăta îngrozitor, iar fotografiile publicate de tabloide trădau însă o formă fizică foarte şubredă.

Din fericire, fostul copil minune al Hollywood-ului s-a pus pe picioare. Culkin a fost fotografiat duminică, într-un local din Los Angeles, după o cină romantică cu Brenda Song, scrie
Daily Mail. Starul s-a îngrăşat, dar atât cât să arate foarte bine, iar tunsoarea nouă îl prindea foarte bine.

Îmbrăcat casual, cu un bluzon alb pe sub o cămaşă din denim şi cu jeanşi skinny negri, actorul era încălţat cu ghete maron şi purta ochelarii de vedere. Ceea ce atrage imediat atenţia în fotografiile publicate de cotidianul britanic este forma lui foarte bună, mult schimbată în bine faţă de anii trecuţi.
  • Bill, marţi, 01.08.2017 11:04
    virsta

    In imaginile prezentate de voi, nu are 36 de ani. Verificati.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro