Cântăreața a dezvăluit că impresarul s-a decis să se însoare cu ea după două luni în care a fost măcinat de dor și de gelozie.
Gyorfi a spus că în cele două luni în care au stat despărţiţi, pentru că ea a fost plecată în America, dorul şi gelozia l-au determinat pe iubitul ei să înțeleagă ce simte pentru ea. "M-a cerut pentru a patra oară. Dintotdeauna am spus <<da>>, dar de la a spune până la a face este drum lung. După această perioadă în care am stat despărţiţi, gelozia, toate astea l-au făcut să reacţioneze aşa. George era gelos pe bărbaţii care veneau şi-mi ofereau flori la concerte, dar i-a trecut"
"A intrat în panică, a fost prima dată când l-am lăsat singur şi a văzut ce înseamnă să ai grijă de tot. A fost gelozie din partea mea, dar şi din partea lui. Era gelos că primeam flori şi făceam poze cu bărbaţi! Era normal, de 1 martie, de 8 martie, te duceai în case la lume, şi femeile îmi aduceau flori. Îl apucase criză de gelozie, asta e, i-a trecut", a mai spus vedeta pentru Acasă TV.
Daniela încă nu are timp de nuntă, ea fiind acum ocupată cu alte proiecte mult mai importante.
Daniela Gyorfi și impresarul George Tal sunt împreună din 2009 şi au împreună o fetiţă, Maria, în vârstă de aproape trei ani.
Vedeta a recunoscut în mai multe rânduri că relația lor este una sinuoasă. "Sunt foarte geloasă şi el ştie cum sunt. Eu nu ţin cont unde pleacă, când pleacă, cu cine pleacă. Nu ştiu cum aş reacţiona. Probabil că m-aş ţigăni ca la uşa cortului, mi-aş smulge părul din cap, aş urla. Poate nu m-aş despărţi, dar cu orgoliul pe care îl am, acest poate..."