De ce este Michael Jackson nemuritor

Vedete / De Andrei Crăciun, 26.06.2014

Ce făceați pe 25 iunie 2009? Sunt cinci ani de când în cadrul unui apel telefonic mi s-a comunicat imposibilul: Michael Jackson a murit. N-am crezut atunci și nu cred nici acum. În dimineața aceea am mers în redacția unui fost ziar și am scris un articol căruia i-am dat, fără să greșesc titlul, “Puterea iubirii”.

Cinci ani! Voi vă dați seama? Și ce s-a întâmplat în tot acest timp? Statisticienii – există statisticieni și în chestiuni radical incalculabile cum ar fi fericirea pe care un om o poate genera și după moarte – au consemnat apariția primelor trei albume postume: “Michael”(2010), “Immortal”(2011), “Xscape”(2014). Cele trei albume postume strâng câteva clasice și o sumă de melodii necizelate până la acea strălucire parafină la care nimeni nu mai are de-acum cum să le aducă. Și așa, fără să fi fost vreodată duse până la ultimele consecințe ale frumuseții lor, dintre melodiile acestea tot s-au ridicat hituri.


Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro