De ce stă Jennifer Aniston departe de rețelele de socializare: Vedeta preferă animalele

Vedete / 13.12.2018

Fosta soție a lui Brad Pitt a explicat de ce nu a intrat și nici nu va intra vreodată pe Instagram, Twitter sau altă rețea de socializare.

Jennifer Aniston nu poate fi găsită pe Instagram, Twitter, Facebook sau Snapchat. Nu a interesat-o niciodată să-și facă un cont pe o rețea de socializare și nici nu are de gând în viitor.

Într-un interviu care va fi publicat în ediția din ianuarie 2019 a revistei Elle, actrița în vârstă de 49 de ani a explicat de ce stă departe de social media. Ea preferă să-și petreacă timpul liber cu animalele sale de companie: "Singurul lucru pe care îl am este să păstrez cercul meu sacru. Dacă stau să postez ceva despre câinii mei sau să vă arăt cafeaua mea din dimineață, înseamnă să dau încă ceva care îmi aparține", a explicat vedeta.


Jennifer Aniston este cunoscută pentru discreția pe care o păstrează asupra vieții sale private și refuză de cele mai multe ori să vorbească despre relațiile ei.

Chiar dacă a trecut din nou prin experiența amară a unui divorț, actrița a declarat că progresele științifice care le permit oamenilor să aibă copii la vârste tot mai înaintate sunt minunate și nu a exclus posibilitatea de a deveni mamă. "Cine știe ce ne oferă viitorul în privința unui copil sau a unei relații - dacă vine un copil sau nu? Iar acum, cu știința și miracolele ei, putem face lucruri în alte perioade decât eram capabili", a spus ea.


Interviul este însoțit de câteva imagini superbe, în care Jennifer arată grozav. Vedeta a abordat și mariajele sale cu Brad Pitt și Justin Theroux, precizând că nu le privește ca pe niște eșecuri şi că se simte o femeie împlinită "cu sau fără partener de viaţă, cu sau fără un copil": "Căsniciile mele au fost un succes, în opinia mea. Iar când au ajuns la capăt, au fost alegerie făcute pentru că am ales să fim fericiți, pentru că probabil fericirea nu mai exista în interiorul acelei relaţii".


"Sigur, au fost hopuri şi nu toate momentele au fost fantastice, dar, în cele din urmă, avem o singură viaţă şi nu aş rămâne în acea situaţie din frică (...) frica de a fi singură, de a nu putea supravieţui. Când s-a făcut totul şi nu mai este nicio rezolvare, este în regulă. Nu este un eşec. Avem aceste clişee în jurul nostru că trebuie să reparăm. Ştii ce, asta înseamnă ochelari de cal", a adăugat ea.

Jennifer Aniston şi Justin Theroux au anunţat, pe 15 februarie, că s-au despărţit, după un mariaj care a durat patru ani. "Într-un efort de a minimaliza orice alte speculaţii, am decis să anunţăm că ne-am despărţit", au transmis ei într-un comunicat transmis presei, pe 15 februarie. "Decizia a fost una mutuală şi luată cu dragoste, la sfârşitul anului trecut. Suntem doi buni prieteni care au decis să o ia pe drumuri diferite, ca membri ai unui cuplu, dar care doresc să-şi continue nepreţuita prietenie", se menţiona în comunicatul amintit.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro