Justin și Selena au fost văzuți duminică, în timp ce se plimbau cu mașina
Justin Bieber, care a copilărit în oraşul Stratford din provincia canadiană Ontario, dar care în prezent locuieşte în Statele Unite, reprezintă una dintre marile surprize ale galei American Music Awards 2010 - unde a câştigat patru trofee -, dar şi ale ultimilor doi ani. Albumul său de debut, intitulat "My World 2.0", s-a vândut în aproape două milioane de exemplare în Statele Unite ale Americii.

În 2011, Selena Gomez şi-a lansat cel de-al treilea album, "When The Sun Comes Down", după ce, în 2010, a cucerit fani în toată lumea cu "A Year Without Rain". Un follow-up al albumului ei de debut - "Kiss & Tell" -, care a fost recompensat cu aur de Hollywood Records, "A Year Without Rain" i-a prezentat pe Selena şi formaţia ei, The Scene, într-o cu totul altă lumină. Născută în Dallas, Gomez a început să joace în filme de la vârsta de 7 ani şi a primit primul său rol major în 2003, în "Spy Kids 3-D: Game Over". A devenit cunoscută interpretând-o pe vrăjitoarea Alex Russo în producţia Disney "Wizards of Waverly Place", care a fost lansată în 2007, iar în 2009 a câştigat un premiu Emmy.


De asemenea, Selena Gomez şi-a lansat propria linie vestimentară, Dream Out Loud, şi a devenit ambasador UNICEF.


Foto: Hepta
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro