Dosar Eva: 12 vedete din România care au luat țeapă. Vezi cum!

Elena Gheorghe, dusă cu vorba de Axinte

Cântăreața care va reprezenta România în finala Eurovision a fost dusă cu preșul de impresarul Florin Petrescu, cunoscut sub "numele de cod" Axinte, care avea să-i dea 30.000 de euro pentru participarea la evenimentele pe care el le organizase.

Primele care s-au plâns după colaborarea cu Florin Petrescu au fost surorile Tănase, de la trupa Bambi, care aveau de încasat 20.000 de euro. Nemulțumirea lor le-a dat curaj să vorbească și altor artiști pățiți. Axinte a mizat pe decența artistei și pe atenția cu care ea se ține departe de scandaluri, folosind-o drept contraexemplu pentru cei care merg la televizor ca să-și rezolve problemele. "Este adevărat că ne este dator de ceva timp. Oricum, în momentul în care am văzut cum stau lucrurile am sistat colaborarea cu el. Nu e o situație plăcută pentru că eu mi-am plătit datoriile față de colaboratorii mei și impozitele la stat, deși nu mi-am încasat banii", a declarat solista, în noiembrie 2009, pentru ziarul Cancan.

În aceeași situație s-au afla trupele Direcția V și Fără Zahăr, aceasta din urmă având de recuperat 4.000 de euro pentru un Revelion.

  • mariinela, vineri, 27.07.2012 11:33
    articol

    articolul acesta este despre niste vedete care au luat teapa...dar poate ca pe oameni nu ii mai intereseaza ca vedeta cutare a luat teapa in 2010...pe cei mai multi oameni ii intereseaza actualitatea. mai bine ati cauta ceva nou,de care nu mai stie aproape nimeni....sa ii surprindeti pe oameni,dar sa scrieti tot adevarul... e parerea mea!

  • Floryy, luni, 14.05.2012 23:00
    Reclame

    Deci va jur ca acest site este preferatul meu dar de multe ori numai intru de scarba acestor reclame... pe orice pagina oriunde imi apare cate o reclama sau mai multe odata...

  • roxana, luni, 14.05.2012 10:03
    reclame

    sunt 100% de acord cu ceea ce spune gyo92 . este foarte stresant.

  • nicoleta, duminică, 13.05.2012 19:20
    ce are lumea cu ei

    fiecare face ce vrea nu de ce oana zavoranu e nustiu cun de ce se imbraca asa botezsatu fiecare face ce vrea in rominia nu mai vorbiti de vedete ca ele a ajuns cineva dar voi de sub ei nu sunteti decit niste globuri ce va invirtiti pe linga ei si daca e un scandal repede paparazi dupa ei dar daca una din aceste vedete sar taia la un deget si asta faceti public sa va fie rusine

  • gyo92, duminică, 13.05.2012 11:27
    reclame

    Am si eu o rugaminte pentru administratorul acestui site.Incetati cu reclamele astea obsesive.Ma fac sa nu mai intru deloc pe acest site,apar oriunde si la fiecare pagina !!!

  • TeBULESCU, duminică, 13.05.2012 05:46
    Sabbagh e un GASCAN

    Cand te gandesti ca omu' era ziarist de investigatie. Tocmai el si-a furat-o :))=))

  • evamonica, duminică, 13.05.2012 01:34
    .....

    Daca au incredere, ce sa faca? Suporta consecintele.

  • casandra, duminică, 13.05.2012 00:28
    care prostita?

    proasta100%!comentariu prea scurt?

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro