Dosar Eva: 7 femei celebre din România care au luat în greutate
Vestea că soţul se însoară cu un topmodel a făcut-o pe Mihaela să-şi găsească refugiul în farfurie. "Mâncatul emoţional", aşa cum îl denumesc specialiştii, au rotunjit-o pe Mihaela cu 15 kilograme, nota Click! în mai 2011.
Ea a pus însă surplusul de greutate pe seama intoxicării cu mercur. "Da, m-am îngrăşat 15 kilograme din cauza metalelor grele din corpul meu, dar acum am început să le dau jos. Tratamentele urmate mi-au făcut tare bine, altfel nu mai existam", a declarat Mihaela Borcea pentru ziarul citat.
Fosta doamnă Borcea crede că va scăpa de problemele care au început în urmă cu doi ani. "Am mai pus un kilogram-două, nu ştiu dacă sărbătorile şi-au spus cuvântul, ci mai degrabă vechea mea problemă de care nu am scăpat, dar cu ajutorul medicilor, reuşesc. Cu sănătatea stau bine, important este să fii pozitiv", a spus ea la Acasa TV. "Pe plan personal sunt foarte liniştită, mă ocup de copii, sunt foarte bine, am nişte proiecte pe care trebuie să le continui, unele le încep anul acesta. Cealaltă parte este cum va vrea Dumnezeu, las în voia sorţii, cel mai important lucru sunt copiii", a mai spus Mihaela Borcea.
Nu stiu daca aceste subiecte trebuie sa fie puse pe sticla. In primul rand OANA nu se prea priveste in oglinda, caci isi pune niste toale care nu o avantajeaza. Vai de ea. Au aparut prea multe neavenite pe sticla. Unde este arta adevarata.
Cu 2-3 exceptii, restul din cele 7, de ce sunt celebritati ? Ca apar mai dezbracate, sau ca isi etaleaza ineptiile si devin ridicole (fara sa realizeze cat sunt de snoabe) ?
Acum 3 saptamani, intr-o vineri in timp ce luam avionul am avut "ocazia " sa o vad pe Oana Roman. Era chiar foarte aproape de mine intrucat am luat acelasi avion. Ok, e grasa , dar sa se imbrace adecvat pentru greutatea si silueta ei. NU iti iei fusta scurta si iti pui niste platforme , doar pentru ca ai auzit ca poate te face mai slaba.In plus, tu mergi sa iei avionul, dar iti pui haine de parca ai pleca in club. Esti grasa, nu poti (vrei) slabi, dar macar investeste in tine pentru a arata bine. Si grasele pot fi frumoase.