Dosar Eva. 7 săruturi memorabile care au făcut senzație în toată lumea

Sărutul divelor a uimit planeta

Momentul de tandrețe dintre Madonna și Britney Spears, dar și cel care a urmat imediat, între Madonna și Christina Aguilera, de la Premiile MTV din 2003, au declanșat o modă a săruturilor controversate pe scenă.

Madonna (53 de ani) a apărut pe scenă într-un tort uriaş, în timp ce Christina Aguilera şi Britney Spears cântau "Like a Virgin". Diva a cântat apoi alături de ele piesa "Hollywood", iar în timp ce dansau aceasta s-a sărutat, pe rând, cu Britney Spears şi cu Christina Aguilera. Momentul de tandrețe cu Britney a fost desemnat de fani drept "sărutul deceniului".

Madonna a recidivat în acest an. În martie, de ziua cântăreței rap Nicki Minaj, care împlinea în martie 29 de ani, Madonna i-a oferit un sărut pasional chiar pe platourile de filmare a videoclipului "Give Me All Your Luvin".
Potrivit ziarului britanic Daily Mail, Madonna i-a oferit sărbătoritei prăjituri şi după ce i-a cântat "La mulţi ani", i-a spus să sufle în lumânări şi să-şi pună o dorinţă. Nicki a suflat, iar Madonna i-a spus că dorinţa i s-a împlinit deja, după care a sărutat-o.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro