15
Drama unei actrițe: Andie MacDowell a avut grijă de la 10 ani de mama sa alcoolică
Divertisment · Vedete / 18.09.2019

Actrița a povestit despre relația cu mama ei alcoolică, pe care a îngrijit-o încă din copilărie. Ea verifica toată casa, de teamă ca aceasta să nu fi uitat vreo țigară aprinsă care putea declanșa un incendiu.

Legătura cu mama a fost mereu specială pentru Andie MacDowell. Când Paula Johnson a căzut în patima alcoolului, Andie i-a stat alături, încă de când era un copil. Într-un interviu acordat cotidianului britanic The Guardian, actrița a vorbit cu sinceritate despre dependența de alcool a mamei sale, o problemă care i-a marcat viața.

"Întotdeauna m-am simțit iubită", a precizat actrița în vârstă de 61 de ani în interviul publicat luni. Apoi a început să-și depene amintirile: "Era un desfacator de capace vechi agățat pe perete și eu îl curățam de grăsime și o întrebam: 'De ce bei?'. Erau urme de arsură peste tot pe podea și pe canapea; e uimitor că n-am luat foc. Cred că m-am simțit responsabilă toată viața. Dar sunt bună la asta. M-am antrenat mult timp"
, a mărturisit ea.

Andie a încercat să trateze cu ajutorul medicilor dependența de alcool a mamei. Dar când unul dintre aceștia i-a prescris Valium, mama sa și-a pierdut capacitatea de a comunica. Privind înapoi, actrița știe acum că a fost o greșeală: "A fost o decizie proastă, fiindcă nu mai puteam vorbi cu ea. Și eu comunicasem bine cu ea."

Când situația a început să se agraveze, medicii nu i-au dat șanse mari: "Doctorul mi-a zis că va muri în cinci ani. Ciudățenia e că așa a fost."


Paula avea doar 53 de ani când a murit, din cauza unui atac de cord. În ultimul ei an de viață, actrița a primit o scrisoare de la mama sa, în care aceasta îi mărturisea că era mândră de ea. "Spunea că s-a lăsat de băut și că era foarte mândră de mine. A fost ultimul an din viața ei și eu n-am reușit să-i fiu alături, ceea ce e fost foarte trist", a explicat vedeta.

Andie MacDowell privește înapoi cu nostalgie și simte chemarea locului în care a copilărit, în Carolina de Sud:
"Mă tot gândesc să mă întorc în Gaffney. Mi-ar plăcea să mă întors și să încerc să aflu de la alți oameni cum a fost acel an în care eu n-am fost acolo."

Andie a vorbit și despre experiența sa din modelling. Când era la început, a încercat și drogurile, dar, din fericire, nu i-au plăcut. "Era o grămadă de cocaină în jurul meu. Am avut o mică eperiență cu ele la început și le-am urât. Le-am urât!", a spus ea.

"Am folosit doar o lună. Chiar nu mi-au plăcut cum se simțeam. Nu mă făceau să mă simt bine și nu puteam să dorm. M-am dus la agenție și le-am zis că vreau să plec acasă, iar ei mi-au spus: 'Ai nevoie de alți prieteni. Nu ești în anturajul potrivit'. Nici măcar nu-mi amintesc cine erau. Nu eram printre oameni celebri atunci"
, a povestit actrița.

Andie MacDowell este cunoscută pentru rolurile din filmele "Patru nunţi şi o înmormântare", "Fetele rele cuceresc vestul", "Sex, minciuni şi casete video", "Muppets în spaţiu", "Semnale de dincolo".

Vedeta are trei copii (Justin - 33 de ani și fiicele, actrițe ca și ea, Rainey - 29 de ani și Margaret - 24 de ani), cu primul soț, Paul Qualley, fost model pe care l-a cunoscut în perioada în care ea prezenta colecțiile Gap. Cei doi s-au căsătorit în 1986 și au divorțat în 1999.

Andie MacDowell s-a căsătorit în 2001 cu omul de afaceri Rhett Hartzog. Mariajul lor s-a încheit în 2004.


Foto: Hepta
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro