E Bianca Drăguşanu un ideal de frumuseţe feminină?
Divertisment · Vedete / 08.11.2012

Bianca Drăguşanu este una dintre cele mai mediatizate vedete din ţara noastră, iar o declaraţie recentă a acesteia a adus-o din nou în centrul atenţiei.

Actuala iubită a lui Cristea este foarte mândră de modul în care arată, cu toate că mai multe personalităţi din România au atacat-o şi au spus că este o „femeie de plastic“. „Eu sunt un om frumos din toate punctele de vedere, cu o dăruire extremă, sinceră. Cred că sunt un om care se implică foarte mult în tot. Naturaleţea e o stare interioară, nu vine neapărat din aspectul fizic“, a declarat Bianca Drăguşanu, în cadrul emisiunii „Poveştiri adevărate“, de la Acasă TV.



Este bine ştiut faptul că Bianca şi-a dorit cu orice preţ să devină frumoasă, însă pe zi ce trece sunt tot mai puţini bărbaţi care se simt atraşi de formele divei. Fosta iubită a lui Botezatu a apărut pentru prima dată la televizor în urmă cu aproximativ 12 ani, în cadrul emisiunii „Din Dragoste“, prezentată de Mircea Radu. De atunci şi până acum a reuşit să slăbească peste 20 de kilograme şi a ajuns de nerecunoscut.

În plus, ea a suferit mai multe operaţii, în urma cărora şi-a scos aluniţele, şi-a reparat dinţii şi şi-a remodelat nasul. După aceste prime intervenţii chirurgicale, Bianca Drăguşanu şi-a pus silicoane şi botox în buze.
„În afară de dinţi, silicoane, botox şi aluniţe scoase, operaţii de anvergură nu are. Cred că şi-a injectat botox pe frunte, şi-a făcut un lifting şi tatuaj la sprâncene“, spunea, în trecut, medicul estetician Adina Alberts.



În urmă cu aproximativ un an, chiar Bianca Drăguşanu recunoştea că ar vrea să încerce cât mai multe intervenţii chirurgicale nou apărute în România, însă medicii o refuză. „Eu chiar voiam să-mi mai fac ceva. I-am zis medicului că vreau o schimbare. Mi-a răspuns că nu am ce să-mi mai fac“

, declara roşcata.

Însă, în urma mediatizării excesive a operaţiilor sale şi a stilului ei de viaţă, Bianca Drăguşanu a schimbat tactica şi a spus că nu mai recurge la operaţii. Chiar la începutul acestui an, iubita lui Cristea s-a operat la picior la Cluj, însă asupra acestei intervenţii planează mai multe suspiciuni. Potrivit celor de la Cancan, vedeta ar fi recurs la bisturiu doar pentru a-şi subţia gleznele.

Recent, Bianca a afirmat că nu este obsedată de felul în care arată şi se simte bine în pielea ei.
„Să lăsăm deoparte răutăţile altora. Sunt sigură că va doriţi cu toţii să arătaţi cât mai bine“, spunea Bianca Drăguşanu.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro