Ce surprize le pregăteşti fanilor în acest nou sezon al emisiunii?

Fiind surprize, aşa cum spui, nu voi dezvălui detalii. În altă ordine de idei, nu planificăm subiectele cu mult înainte, pentru că noi mergem pe ideea de a oferi publicului subiecte la zi, oameni şi fapte care compun ştirile curente.

Se tot scrie în presă, de câteva luni, că Andra este însărcinată, dar informaţiile sunt false. Vă doriţi încă un copil?Sigur că ne mai dorim copii şi nu am ascuns niciodată asta. Cine ne cunoaşte ştie că nu suntem genul să ascundem aşa ceva. Am fost deschişi cu presa întotdeauna, iar când Andra va fi însărcinată, veţi fi primii care vor afla. Nu văd de ce am păstra tăcerea asupra acestei chestiuni, mai ales că nimic nu ne-ar face mai fericiţi decât să ne extindem familia. Suntem pregătiţi oricând să-i aducem lui David un frate sau o surioară.


Cum a fost pentru tine vacanţa de vară? Ai reuşit să te relaxezi sau ai fost cu gândul la emisiune?

M-am şi relaxat, am fost şi cu gândul la emisiune, fiindcă una n-o exclude pe cealaltă. Am fost plecat la Paris, alături de Andra, dar am fost şi în Tenerife, unde l-am luat şi pe David, spre incontrolabila lui bucurie! La începutul verii am fost plecaţi în Turcia, deci s-ar zice că am umblat ceva.

Am revenit la munca într-un tonus foarte bun, mi-a prins bine fiecare zi de vacanţă, de libertate, de distracţie.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro