EXCLUSIV Mellina: „Sunt un om simplu, cu muzica în vene“
Divertisment · Vedete / 20.11.2014

În vara acestui an, Mellina şi Vescan au lansat melodia „Poză de album“, piesă ce a ajuns rapid la sufletul oamenilor şi a strâns peste 13 milioane de vizualizări pe YouTube.

La începutul toamnei, cei doi artişti au lansat şi videoclipul melodiei, acesta strângând aproximativ trei milioane de vizualizări pe YouTube. Acum, Mellina ne-a acordat un scurt interviu, în cadrul căruia a vorbit despre cea mai de succes melodie a ei.

eva.ro: Cum ai ajuns să cânţi alături de Vescan?

Mellina: În primul rând, vreau să spun că sunt foarte fericită de colaborarea mea cu Vescan, pentru că el este un artist pe care îl apreciez foarte mult. Pe mine şi pe Vescan ne-a legat piesa „Poză de album“.


Cum a luat naştere melodia „Poză de album“?

Piesa „Poză de album“ a luat naştere în studioul Mango Records, fiind printre primele melodii pe care le-am înregistrat acolo. Am realizat, împreuă cu Dorian Oswin şi Mihai Gruia, că piesa ar fi perfectă cu o parte de rapp, realizată de un rapper foarte talentat, aşa că melodia a fost trimisă către Music Expert Company. Vescan a fost foarte impresionat de refren şi uite aşa a luat naştere „Poză de album“.

Sperai ca această piesă să aibă un succes atât de mare?


Sincer, nu. Mai ales pentru faptul că piesa are un mesaj trist, iar noi am lansat-o în plină vară. Însă, spre surprinderea mea, nu numai că a prins, dar a şi ajuns la inimile a milioane de oameni.

Crezi că odată cu melodia „Poză de album“ ţi se va schimba viaţa?

Cea mai frumoasă schimbare pe care mi-a adus-o melodia "Poză de album" este faptul că sunt din ce în ce mai mult pe scenă. În rest, fac aceleaşi lucruri pe care le făceam înainte de "Poză de album": studio, familie, prieteni.


Pregăteşti vreo melodie solo?

Încă nu ne-am hotărât dacă următoarea piesă va fi solo sau în colaborare cu alt artist. S-ar putea să vă surprindem.

Cine este Mellina, de fapt? Ce faci în viaţa de zi cu zi?

Mellina e un om simplu, cu muzica în vene. În viaţa de zi cu zi încerc să compun piese frumoase, mă relaxez cu prietenii în oraş, la film. Petrec o parte din timp alături de familie
şi cam atât.

Ce planuri de viitor ai?

Planul meu de viitor e acelaşi ca până acum: să ating milioane de oameni cu muzica mea!
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro