Frumoasă ca în tinereţe: Cindy Crawford arată superb la 47 de ani
Divertisment · Vedete / 18.10.2013

Celebrul supermodel demonstrează că trecerea timpului nu are niciun efect asupra sa. Îmbrăcată într-o rochie roșie care îi venea perfect, Cindy a făcut senzație la o gală organizată în Chile.

Vedeta a participat miercuri seară la o gală organizată în Chile de producătorul de ceasuri Omega, care a intrat recent pe această piață. Supermodelul a purtat o rochie roșie, cu un decolteu în formă de V, și accesorizată cu diamante de 18 karate, ținută care îi evidenția silueta. La 47 de ani, Cindy arată fabulos și pare pregătită să urce oricând pe podium. 

Fostul star al modei din anii '90 se ocupă acum de afaceri și se pricepe să facă bani. Contractul ei cu Omega a ajuns la al 18-lea an, astfel că alegerea acestui brand de a o desemna să lanseze colecția Constellation Luxury Edition în Chile este o decizie firească. 
 
 

Cu o zi înainte de gală, Cindy Crawford a strălucit din nou, îmbrăcată într-o rochie neagră, lungă până la genunchi, arătând de parcă avea 30 de ani. 
 
 

Dar cu toate că oricine îi dă cu 15 ani mai puțin, fostul model recunoaște că are momentele ei de incertitudine în privința aspectului ei: "Sunt o femeie normală, uneori mă simt foarte bine, dar am și zile din acelea în care <<Doamne, nimic nu-mi vine>>. Am stabilit că atunci când voi împlini 50 de ani vreau să fiu împăcată cu trupul meu"
, a spus ea într-un interviu publicat de revista Edit.

Pe de altă parte, Cindy Crowford a mărturisit că acum își permite un regim alimentar mai libertin decât în anii trecuți: "Să fiu cu două kilograme mai slabă, ce m-ar costa... Nu vreau să fiu genul acela - <<Oh, nu, fără dressing în salată, fără vin, fără distracție>>", a spus ea.
 
 

Cindy Crawford şi-a început cariera în anii '80, când avea doar 16 ani. Celebră pentru aluniţa de deasupra buzei superioare, ea a prezentat diverse creaţii vestimentare pentru toate marile case de modă şi a pozat pe copertele a sute de reviste de modă de-a lungul carierei sale de top-model, notează Mediafax.
 
 
 
 

Succesul din cariera de model a transformat-o într-o celebritate şi i-a adus numeroase contracte publicitare, roluri în filme pe marile şi micile ecrane, dar şi calitatea de purtătoare de cuvânt a mai multor organizaţii umanitare. 

Cindy Crawford s-a căsătorit în 1991 cu actorul Richard Gere, pe când ea avea 25 de ani, iar el 42, o diferență de vârstă care, spune ea, a contat. Cei doi au divorţat patru ani mai târziu. În 1999, Cindy s-a căsătorit cu Rande Gerber.


Foto: Daily Mail, AFP/Mediafax

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro