Diana s-a întors în fiecare zi 


După prima vizită în salonul lui Joseph Toffolo, Diana s-a întors în fiecare zi ca să-l vadă în cele trei săptămâni de spitalizare. Oricât de interesată ar fi fost de soarta prietenilor ei, e clar că Lady Di venea și din alt motiv la spital. La scurt timp după ce l-a cunoscut pe Hasnat, cei doi au nimerit singuri în lift și atunci privirile lor s-au întâlnit. "Cred ca l-am întâlnit pe prințul meu", i-a spus ea lui Simone Simons, bioenergeticiana ei. Diana i-a mai spus că Hasnat "are ochii negri ca de catifea, încât te pierzi imediat în ei". Se ducea deseori, noaptea târziu, la spital, pentru a evita să fie recunoscută, scrie Vanity Fair. "Am cunoscut-o pe Diana când era la pământ și se agăța de oricine putea. Am observat că flirta cu oricine", a spus Hasnat în timpul anchetei din 2004.

Diana îi tot dădea târcoale lui Hasnat, iar după două săptămâni, pe la mijlocul lui septembrie, au avut prima lor întâlnire. N-a fost ceva cum vedem în filme - s-au dus în vizită la unchiul și mătușa lui, care locuiau în Stratford-upon-Avon, ca să ia niște cărți.  ”N-am crezut nicio clipă că ea va accepta și totuși am întrebat-o dacă i-ar face plăcere să meargă cu mine. Am fost foarte surprins când ea a spus da", se arată în transcrierea declarației pe care care medicul a dat-o la Poliție. Au luat cina la unchiul și mătușa lui, apoi au plecat spre Londra. "De atunci, prietenia noastră s-a transformat într-o relație de dragoste", a mărturisit Hasnat.

În noiembrie 1995, Diana i-a trimis, în glumă, un buchet de flori lui Hasnat, la spital. Nu era nici un mesaj, astfel încât el să-și dea seama cine i le-a trimis. Tot spitalul se amuza copios urmărindu-l pe Hasnat cum umbla de colo-colo pe coridoare cu florile în brațe. Colegii bănuiau, dar nu erau siguri, de unde le avea. Se pare că vreunul dintre ei, mai curios, ar fi sunat la florărie și s-a dat drept Hasnat, întrebând de unde-s florile, amenințând, pe un ton ofensat, că va returna buchetul dacă nu i se spune cine i le-a trimis. Florarul a spus că a primit comanda de la Palatul Kensington. De aici până să afle presa a fost o chestiune de bani. "De atunci, jurnaliștii mă urmăreau peste tot, încercând să afle informații despre mine. Au stat de vorbă cu prietene mai vechi, au mers la școala medicală și au discutat cu profesorii pensionari care mi-au predat", a declarat Hasnat. A fost un semnal brutal pentru Hasnat, care a văzut mereu presa ca pe un obstacol în calea relației cu Lady Di. (Citește continuarea în pagina următoare...) 
  • mihaela visinescu, miercuri, 02.09.2015 17:44
    lady diana

    interesant articolul despre viata privata , o parte din viata privata a printesei DI dar arata inca odata inconsecventa, instabilitatea psihica , emotionala a printesei, firea ei depresiva, greu acceptata de casa regala, firea ei rebela, nonconformista ,inadaptabilitatea ei la regulamentul strict al monarhiilor in general.....erea si ea un OM si ar fi vrut sa traiasca normal, numai ca DESTINUL ,STEAUA ei a hotarat altceva pt. ea. cred ca anturajul ei cu familia magnatului al fayed a fost nefasta, nefericita , nu cred ca s-ar fi casatorit cu el, astea pot fi si speculatiile batranului al fayed ca si cele doua statui in harrold, o reprezentare fara rost.....cred ca pt. casa regala britanica a fost prea greu de dus si acceptat viata mondena a mamei celor doua vlastare de sange albastru , mostenitorii tronului......asta este....pacat de tineretea lor ....

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro