Căsătoria, un vis imposibil


Diana și Hasnat au vorbit despre căsătorie. Mai mult, ea le-a mărturisit unor două prietene cu care jurnalista de la Vanity Fair a stat de vorbă, că și-ar fi dorit să aibă o fetiță cu el. Diana chiar l-a rugat pe majordom să-i găsească pe cineva care să-i cunune în secret. Când Hasnat a aflat, i-a zis: "Chiar crezi că vei găsi un preot aici și să te căsătorești?". "Credeam că era o idee ridicolă", le-a spus el polițiștilor. Discutau des despre alte locuri în care s-ar putea întâlni fără să-i dibuiască presa, în afara Palatului Kensington. "I-am spus că singurul loc în care am putea duce o viață cât de cât normală era în Pakistan, pentru că acolo presa nu te sufocă." Diana a luat serios în calcul această variantă. Ea se gândea și la Africa de Sud, unde fratele ei, Charles Spencer, locuia atunci, și la Australia. Faptul că Lady Di, cu doi copii de crescut în Anglia, unde mergeau la școală, se gândea la ideea plecării dovedește cât de nerealistă era, scrie publicația citată. Îl iubea atât de mult, încât nu mai ținea cont de nicio limită. Devenise dependentă de Hasnat și își dorea să se mărite cu el.

Povestea depănată de Sarah Ellison continuă cu eforturile Dianei de a câștiga simpatia familiei lui Hasnat. Pe 20 februarie 1996, în pline negocieri cu Charles pentru divorț, Diana a zburat în Pakistan, unde urma să viziteze un spital pentru tratarea cancerului, deschis de un faimos jucător de cricket, Imran Khan, care era un văr îndepărtat al lui Hasnat. Povestea depănată de Sarah Ellison continuă cu eforturile Dianei de a câștiga simpatia familiei lui Hasnat. Pe 20 februarie 1996, în pline negocieri cu Charles pentru divorț, Diana a zburat în Pakistan, unde urma să viziteze un spital pentru tratarea cancerului, deschis de un faimos jucător de cricket, Imran Khan, care era un văr îndepărtat al lui Hasnat. Amândoi proveneau din familii tradiționale paștune, iar Diana vroia să afle cum e să te măriți cu un bărbat pakistanez. "Diana era îndrăgostitî nebunește de Hasnat Khan și vroia să se căsătorească cu el, chiar dacă asta însemna să trăiască în Pakistan". Chiar dacă a aflat că "un băiat care se însoară cu o englezoaică este cel mai rău coșmar al unei mame paștune", Diana n-a dat înapoi. A înțeles că tradițiile și religia sunt bariere greu de depășit, dar nu s-a lăsat.  
  4 iulie 1996. Avocații Prințului Charles îi prezintă Dianei termenii divorțului. În acea seară, ea dădea o recepție la hotelul Dorchester pentru spitalul lui Imran Khan. Îmbrăcată într-o rochie turcoaz, în stil pakistanez tradițional, primită cadou de la soția acestuia, Jemima Khan, care îi devenise prietenă apropiată, Diana strălucea. Familia lui Hasnat venise la Londra, iar ea n-a ratat ocazia de a-i invita la palatul Kensington, pentru a se cunoaște mai bine.  Presărată cu mici incidente iscate de diferențele religioase și culturale, vizita a pus-o pe gânduri pe Diana, care nu-l percepuse niciodată pe Hasnat ca pe un musulman strict. Dar nici atunci nu și-a putut stăvili dragostea.

În octombrie, ea a zburat la Rimini, în Italia, și a primit un premiu pentru activitățile umanitare, alături de Christian Barnard, chirurgul sud-african care în 1967 a realizat cu succes primul transplant uman de inimă. Ea a vorbit cu Barnard despre Hasnat, încercând să-i găsească un job bun, ceea ce l-a înfuriat pe medicul pakistanez când a aflat, după câteva luni. Apoi, ea a mers la Sydney, unde a participat la inaugurarea institutului de cercetare cardiologică Victor Chang. Două zile mai târziu, Sunday Mirror publica un articol cu un titlu siropos: "Noua iubire a Dianei: Cum a vindecat un chirurg de renume inima rănită a unei prințese. Cum s-a îndrăgostit Diana de Hasnat Khan". E de înțeles că doctorul a fost oripilat. Povestea răbufnise în presă și nu mai putea fi scoasă de acolo.

Richard Kay, de la Daily Mail, s-a numărat printre puținii oameni de încredere ai prințesei. Devenise un aliat redutabil al ei, în efortul de a-și proteja imaginea. Key a sunat-o imediat după ce a văzut marfa concurenței. Diana l-a asigurat că povestea era o prostie. Era foarte supărată pentru că articolul din Sunday Mirror îi putea răni pe William și Harry. O vreme, Kay a crezut-o. Dar apoi i-a fost tot mai greu să înțeleagă vizitele ei la un doctor pakistanez. La scurt timp după aceea, jurnalistul a întâlnit-o pe Simone Simmons, vindecătoarea și confidenta prințesei, care i-a spus adevărul despre relația Dianei cu chirurgul.
Hasnat era copleșit. Cu cât își dorea mai mult ca legătura cu Lady Di să rămână ascunsă, cu atât își dădea seama că orice șansă de a duce o viață normală cu ea este compromisă. El a început să primească mesaje de amenințare pe mail - de exemplu o poză cu el având un ștreang în jurul gâtului.  
Diana a continuat să creadă în dragostea lor. În '97 a plecat de două ori în Pakistan pentru acțiuni caritabile, căutând să înțeleagă cât de greu i-ar fi să se adapteze la viața de acolo. 
Hasnat se hotărâse însă. Nu vroia să se însoare cu ea și Diana știa asta. "El a fost îngrozit de planul secret al căsătoriei", spune Richard Key. Prințesa a mers în Lahore la reședința lui Imran și i-a smuls acestuia promisiunea că va vorbi el cu Hasnat în numele ei. N-a mai apucat niciodată să facă asta. Diana a murit înainte ca Imran să se întoarcă la Londra. (Citește continuarea în pagina următoare...)
  • mihaela visinescu, miercuri, 02.09.2015 17:44
    lady diana

    interesant articolul despre viata privata , o parte din viata privata a printesei DI dar arata inca odata inconsecventa, instabilitatea psihica , emotionala a printesei, firea ei depresiva, greu acceptata de casa regala, firea ei rebela, nonconformista ,inadaptabilitatea ei la regulamentul strict al monarhiilor in general.....erea si ea un OM si ar fi vrut sa traiasca normal, numai ca DESTINUL ,STEAUA ei a hotarat altceva pt. ea. cred ca anturajul ei cu familia magnatului al fayed a fost nefasta, nefericita , nu cred ca s-ar fi casatorit cu el, astea pot fi si speculatiile batranului al fayed ca si cele doua statui in harrold, o reprezentare fara rost.....cred ca pt. casa regala britanica a fost prea greu de dus si acceptat viata mondena a mamei celor doua vlastare de sange albastru , mostenitorii tronului......asta este....pacat de tineretea lor ....

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro