Hollywood: Drumul spre succes al Mădălinei Ghenea. Află cum a ajuns celebră!
Divertisment · Vedete / 08.01.2013

Este una dintre cele mai apreciante fotomodele din Italia, are o carieră promiţătoare ca actriţă şi are dragostea unuia dintre cei mai vânaţi burlaci de la Hollywood. Românca Mădălina Ghenea, inclusă în "Top 100 cele mai frumoase femei din lume", nu s-a născut celebră şi a fost nevoită să muncească mult pentru a cunoaşte succesul.

Mădălina Ghenea s-a născut în 1987, la Slatina. Cariera în modă a debutat la 15 ani. Mădălina a devenit celebră în Italia graţie spoturilor publicitare pentru o companie de telefonie mobilă în compania lui Raoul Bova şi a rolului din filmul "Razza Bastarda". În 2010, ea a participat la concursul "Ballando con le stele", difuzat de televiziunea italiană Rai Uno.

"Studiam să devin psiholog, dar visam să fiu actriţă. Prima persoană care a crezut în mine a fost mama mea. Imitam vecinii, personajele cunoscute. O imitam pe Andreea Marin, de exemplu. Am plecat la 14 ani de acasa, am început cu moda, dar nu îmi doream să fiu model. Am legat prietenii în toate colţurile lumii, am fost peste tot. Am dat o probă cu un regizor important, Paul Haggis, care a primit două Oscaruri consecutive, care mi-a spus ca trebuie să studiez, să îmi urmez visul",
a povestit românca într-un interviu pentru Cancan.

Mădălina Ghenea a debutat ca actriţă, anul trecut, în comedia italiană "I Soliti Idioti", în regia lui Enrico Lando. De asemenea, anul trecut, Mădălina Ghenea a filmat pentru pelicula "Dom Hemingway", în regia lui Richard Shepard, un lungmetraj care va fi lansat pe marile ecrane în toamna acestui an.

În luna noiembrie a anului trecut, Mădălina a primit primul său premiu din cariera de actriţă, premiul "Sorriso diverso Roma 2012", pentru rolul interpretat în filmul "Razzabastarda" de Alessandro Gassman, distincţie acordată de o asociaţie culturală în contextul Festivalului Internaţional de Film de la Roma. În această peliculă, Mădălina Ghenea joacă rolul Dorinei, o prostituată română care trăieşte în Italia.


Ca orice femeie frumoasă, Mădălina se poate lăuda numeroase cuceriri în rândul bărbaţilor celebri. În ultima parte a anului trecut, Ghenea şi actorul britanic Gerard Butler au fost surprinşi împreună, în ipostaze tandre, pe Coasta de Azur, de fotografii de la ediţia italiană a revistei Vanity Fair. Ulterior, actorul a declarat într-un interviu că s-a îndrăgostit de Mădălina Ghenea la prima vedere. Se zvoneşte chiar că actorul scoţian intenţionează să o ceară în căsătorie pe iubita sa, cu care are o relaţie de aproximativ opt luni. Potrivit revistei americane Star, actorul scoţian şi iubita lui efectuează în această perioadă o vizită în Scoţia, iar cererea în căsătorie va fi făcută în timpul acestei vacanţe.


Însă Gerard Butler nu este singurul bărbat celebru care a fost cucerit de frumuseţea tinerei. Deşi este râvnită de foarte mulţi artişti din Italia şi de peste Ocean, Mădălina Ghenea a fost cuplată şi cu români. Cel mai cunoscut dintre aceştia este Dragoş Săvulescu, acţionar al clubului Dinamo. Cu toate că nu a vrut să recunoască, acţionarul lui Dinamo a fost părăsit de Mădălina Ghenea pentru fotbalistul Marco Borriello. Relaţia dintre cei doi nu a durat foarte mult, la doar câteva luni presa din Peninsulă afirmând că Mădălina Ghenea l-a părăsit pe fotbalist pentru a forma un cuplu cu Leonardo DiCaprio.


Însă, imediat după ce s-a despărţit de Leonardo DiCaprio, fotomodelul a fost văzut în compania lui Adrien Brody, actor care a curtat-o mai multe luni la rând. Nici această relaţie nu a fost una de lungă durată.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro