Unde locuiești?

Pe Liviu Rebreanu, numărul 5. Se construiește un mall vis-a-vis. A fost o bază sportivă înainte. Am pus și poze pe facebook – într-o dimineață am ieșit eu la cafea pe balcon și pe pajiștea din fața blocului pășteau trei elefanți.

Ce căutau elefanții acolo?

Era un circ acolo, instalat peste noapte, de care eu nu știam, evident. Acolo sunt niște macarale acum, vor face mall-ul, dar, lasă, nu-i nimic, că facem cumpărături de la reduceri.

Îți place shopping-ul?


E una dintre puținele mele bucurii.

Ești fragilă psihic?

Sunt destul de fragilă, da.

Ai fanii tăi – care vin la teatru pentru tine, să te admire?

Sunt câțiva, nu știu pe ce baze, dar sunt.

Îți dau flori, ce-ți fac fanii?

Mai vorbim pe facebook.

Le frângi aripile speranțelor?

Da, vreau să rămân de neatins.

Nu te-a atins niciun fan?

Nu. Trebuie ținuți la respect, căci altfel unde s-ar ajunge? La vârsta mea nu mai speri nimic, și dacă a dispărut credința... Crezi în bunul Dumnezeu?


Am o zonă din asta. Cred.

Țara noastră încotro se îndreaptă?

Sper să îndrepte. Mai am fanatisme din astea cu țara, dar îmi trec repejor.

Crezi în țara noastră?

Nu-ți răspund, fiindcă aș fi foarte rea și n-am chef. Cred în câțiva oameni care or să tragă de ceilalți să ne salveze țara.

În cine?

Cred în oamenii curați și muncitori.

Te măriți?

Îmi plac bărbații.  

Nu aș vrea să te citez cu asta.

(râde). Nu mă mărit, sunt greu de dus. Când ești pe toți pereții și trebuie să te adune omul mereu... Habar n-am dacă mă mărit. E și asta o întrebare a vieții mele.foto: Cătălina Flămânzeanu 
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro