La 51 de ani, Jennifer Aniston nu încetează să uimească: arată grozav și o duce mai bine decât în anii trecuți, când presiunea singurătății și a lipsei unei familii o împovărau vizibil.
Acum, actrița americană strălucește și pare că devine în fiecare zi cel mai mare regret al fostului ei soț, Brad Pitt.Aniston își etalează fizicul impresionant într-o ședință foto pentru campania de promovare a brandului Vital Proteins. Îmbrăcată într-un top și colanți, ea face cea mai bună reclamă marca a cărei imagine este.
Actrița apare în timp ce aleargă și face câteva mișcări de yoga. Într-una dintre fotografii, ea face jogging și i se văd brațele tonifiate și abdomenul bine lucrat. O altă imagine arată pasiunea sa pentru yoga, vedeta pozând pe covoraș, în aceeași ținută sport, în timp ce privește într-o parte. În a treia imagine publicată, ea poartă un top alb strâns cu un nod și aceiași colanți negri, în timp ce ține brațele la ceafă, privind în sus.
Puterea vine din interior
Jennifer Aniston a devenit imaginea brandului December și va prelua și rolul de director de creație, scrie Daily Mail. Actrița a anunțat miercuri parteneriatul cu brandul de wellness, postând pe Instagram o imagine în care prezintă toate produsele Vital Proteins pe care le folosește. Îmbrăcată casual, ea ține în poală un coș plin cu produse cosmetice.
"Sunt foarte încântată să vă anunț (în sfârșit) că mă alătur @vitalproteins ca director de creație. Cu ani în urmă foloseam cu regularitate produsele Vital Proteins... așa că atunci când mi s-a oferit oportunitatea să fiu parte a acestui brand într-un mod important, am profitat"
"Am fost mereu adepta descoperirii wellness-ului din interior și sunt foarte fericită să vă împărtășesc importanța colagenului", a scris ea, promițând că va reveni și cu alte informații.
Colagenul este o proteină produsă de organism prezentă în oase, piele, mușchi, tendoane și ligamente, iar suplimentele cu colagen pot ajuta la creșterea masei musculare și la îmbunătățirea elasticității pielii.
"Puterea noastră vine dinăuntru, așa că aleg o nutriție bună și suplimentele adecvate pentru a-mi începe ziua"
Grăsimi sănătoase și sport
Anul trecut, antrenorul personal al actriței, Leyon Azubuike, a dezvăluit câteva trucuri din dieta acesteia. Unul dintre sfaturile pe care i le-a dat și clientei sale este consumul de grăsimi sănătoase.
"Îmi plac avocado, uleiul de cocos, uleiul de pește, tot ce este sub formă sănătoasă de grăsime este minunat. Eu consum 1,7 grame de carbohidrați și două grame de proteine per kilogram de greutate pentru a-mi susține creșterea masei musculare"
În februarie, Leyon Azubuike a dezvăluit că programul de pregătire fizică pe care îl urmează Jennifer Aniston este foarte intens și durează șapte săptămâni. Ea a descoperit boxul, sport care o atrage pentru că îmbunătățește condiția fizică, dar "lucrează și creierul".
Programul a dat repede roade: în februarie, Jennifer Aniston arăta senzațional în fotografiile publicate de Interview Magazine.
Nu mănâncă dimineața, dar nu refuză pastele
Dieta joacă, de asemenea, un rol important în viața actriței. "Țin post intermitent, așa că nu mănânc nimic dimineața. Am observat că e o mare diferență când nu mănânc nimic solid timp de 16 ore", a explicat Aniston, în octombrie 2019, pentru Radio Times. Ca să-i fie mai ușor să nu mănânce dimineața, actrița nu se trezește mai devreme de ora 9:00.
Citește și: A venit curierul! Brad Pitt le-a adus pachete cu alimente familiilor sărace
Jennifer face mișcare cinci zile pe săptămână și chiar și atunci când are o zi fără regim nu renunță la sucul de țelină, urmat de meditație și de sport.
În 2016, Aniston a mărturisit pentru Elle că pastele sunt preferatele ei când vrea să se abată puțin de la dietă. "Pastele au devenit noua mea mâncare favorită", a spus ea, adăugând că îi place versiunea carbonara. "Am învățat cum să le fac. Și nu-i deloc rău pentru tine! E vorba doar de un ou, parmezan și puțină apă. Și înlocuiești șunca de curcan cu bacon obișnuit, atâta tot", a explicat ea.