10
Katie Holmes iubește din nou. Actrița pare foarte fericită alături de noul ei iubit, muzicianul Bobby Wooten III
Divertisment · Vedete / 17.06.2022

Katie Holmes și-a făcut apariția pe covorul roșu de la Festivalul de Film Tribeca alături de noul său iubit, muzicianul Bobby Wooten III. Actrița în vârstă de 43 de ani a zâmbit larg pe toată durata evenimentului și s-a ținut de mână cu partenerul său în vârstă de 33 de ani.

Katie, care a scris, regizat și jucat în filmul „Alone Together”, prezentat în cadrul festivalului, a pozat pe covorul roșu alături de iubitul său, care este cu zece ani mai tânăr decât ea.

Citește și: 
Fanii sunt îngrijorați pentru starea de sănătate a lui Tom Hanks. Mâna actorului a tremurat incontrolabil la premiera noului său film


Actrița a arătat cât se poate de șic într-o rochie albă croșetată, pe care a asociat-o cu o poșetă bej și bijuterii din aur. Wooton a optat pentru pantaloni cargo de culoare verde închis, în asociere cu o cămașă albă și sacou negru.


Katie Holmes și basistul din filmul concert „American Utopia” și-au făcut relația publică la sfârșitul lunii aprilie, atunci când au fost fotografiați sărutându-se și îmbrățișându-se în Central Park, din New York.

Imaginile surprinse de paparazzi au dezvăluit că Wooton a cunoscut-o deja și pe mama lui Holmes, Kathy, care li s-a alăturat puțin mai târziu pentru o plimbare în parc și o vizită la Muzeul Guggenheim.

Cei doi și-au dus relația la un alt nivel în luna mai, când și-au făcut debutul împreună pe covorul roșu la Gala Aniversară Moth Bell, la Studiourile Spring din New York.

În prezent, Wooten cântă la bas în musicalul „Moulin Rouge! The Musical” de pe Broadway, iar de curând a cântat la Festivalul Coachella alături de starul pop Carly Rae Jepsen.

Este prima relație publică a lui Holmes de la despărțirea de bucătarul chef Emilio Vitolo Jr., din mai 2021.

Actrița din „Dawson’s Creek” și Vitolo, în vârstă de 34 de ani, păreau nedespărțiți de-a lungul relației lor care a durat opt luni, fiind fotografiați adesea de paparazzi în New York.

„Katie are multe priorități majore în viața ei”, a declarat o sursă pentru Page Six după despărțirea actriței de Vitolo. 

„Este o mamă singură, iar fiica ei, Suri, este întotdeauna pe primul loc. Lucrurile se desfășurau prea repede”, a mai spus sursa, care a dezvăluit că Holmes a fost cea care a pus capăt relației.

Katie a mai avut o relație cu actorul Jamie Foxx, de care s-a despărțit în august 2019. Cea mai cunoscută relație a sa este căsnicia cu Tom Cruise, de care a divorțat în 2012. Ei au împreună o fiică, Suri, în vârstă de 16 ani.

În prezent, actrița americană pare să-și fi găsit fericirea alături de muzicianul Bobby Wooten, pe care l-a cunoscut prin intermediul unor prieteni comuni, potrivit unei surse citate de E! News.

„Katie este foarte fericită. Se bucură că există cineva în viața ei, iar el este foarte drăguț și se poartă frumos cu ea”, a spus sursa, care a adăugat că relația „merge bine”.

În trecut, Holmes a declarat că prioritatea ei este fiica sa, Suri.

„Copilul meu este cea mai importantă persoană pentru mine, iar creșterea ei este prioritatea mea. Este foarte important să fiu prezentă tot timpul și ca ea să aibă o copilărie stabilă, inocentă. Mă simt binecuvântată că fac ceea ce fac, dar nimic în lume nu este mai bun decât să-ți vezi copilul reușind în viață”, a spus actrița într-un interviu din 2017 pentru Town & Country.

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro