Cunoscut pentru stilul său de viață atipic pentru un star de la Hollywood, Keanu Reeves a devenit victima unui interviu inventat
Keanu Reeves s-a aflat în centrul unor speculații în august 2018, când el și Winona Ryder au declarat pentru Entertainment Tonight că s-au îndrăgostit când s-au văzut prima oară, atunci când au prezentat împreună un premiu la gala Independent Spirit Awards, la finele anilor '80. Winona a susținut, mai în glumă, mai în serios, că ei s-ar fi căsătorit pe platourile de filmare ale producției "Dracula", în 1992, când regizorul Francis Ford Coppola a adus un preot român care să-i cunune într-una din scene. Keanu și Winona s-au regăsit în 2018 în comedia romantică "Destination Wedding", al patrulea film în care au jucat împreună.


Modest şi echilibrat, Keanu Reeves nu pune preţ pe bani. Deşi are o avere de 100 de milioane de dolari, el merge cu metroul, are grijă de sora şi de mama lui şi obişnuieşte să doneze sume importante în scopuri caritabile. "Banii sunt ultimul lucru la care mă gândesc. Aș putea să trăiesc cu ceea ce am deja și în următoarele secole", a declarat starul într-un interviu publicat de revista Hello!.

În ultimii ani, Keanu Reeves a atras atenţia cu stilul său de viaţă ieşit din tipare și a devenit subiectul unui trend amuzant pe internet: pe Twitter a fost înfiinţat contul intitulat @keanuthings - "Keanu Doing Things/Keanu Făcând Lucruri", în care sunt postate imagini inedite cu actorul canadian în timp ce acesta face tot felul de lucruri neobişnuite pentru un star.


Keanu Reeves s-a consacrat la Hollywood cu personajul Neo din trilogia SF "Matrix". Alte roluri importante sunt cele din filmele "La limita extremă" (1991), "Dragoste şi moarte în Idaho" (1991), "Pact cu diavolul" (1997), alături de Al Pacino, "Speed - Cursa infernală" (1994), "Constantin" (2005) și seria "John Wick", începută în 2014.


Foto: Hepta
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro