Kim Kardashian: "Vreau să pozez în Playboy"
Divertisment · Vedete / 04.09.2013

Chiar dacă după ce a născut a stat mai mult ascunsă, aşteptând ca programul de exerciţii şi dieta să o ajute să scape de surplusul de kilograme căpătat în timpul sarcinii, starleta are deja planuri de revenire. Ea şi-a fixat deja un obiectiv îndrăzneţ: vrea să apară goală în Playboy!

Într-un promo pentru următoarele episoade ale reality show-ului "Keeping Up With The Kardashians", starleta în vârstă de 32 de ani a dezvăluit că vrea să pozeze din nou dezbrăcată pentru Playboy. Ea a mai apărut într-un pictorial publicat de celebra revistă pentru bărbați, în 2007, iar acum își dorește să repete această experiență și după ce a născut-o pe fetița ei, North West, relatează cotidianul britanic Daily Mail.

"Vreau să pozez în Playboy cât de curând după ce nasc"
, spune vedeta într-unul dintre episoade, filmat în iunie, înainte de a deveni mamă.
 
În urmă cu șase ani, Kim a avut grijă să nu-și dezvăluie în întregime corpul. Mama și managerul ei, Kris Jenner, au încurajat-o să fie mai îndrăzneață, după ce Hugh Hefner, stăpânul imperiului Playboy, a spus despre Kim că "trebuie să dea tot jos".
 
 
 
Kim a spus atunci că regretă apariția din Playboy și a dat vina pe Kris că a împins-o să pozeze. "S-ar putea să nu te mai roage și a doua oară. Nimeni nu știe cine ești. Fă-o și vei avea aceste poze la care să te uiți când vei fi de vârsta mea"
, i-a spus Kris vedetei.

 
Între timp, Kim Kardashian și-a schimbat optica și a ajuns să-i dreptate lui Kris.
 
 
 
"A fost un gest de independență pentru mine. M-am purtat mereu ca la carte, ca să le fac pe plac părinților mei și să fiu o fiică bună. Am simțit că aceasta a fost o decizie pe care doar eu o puteam lua. Și cred că a ieșit foarte bine. Voi avea aceste poze pentru totdeauna", spunea ea într-un interviu publicat de revista Glamour în 2011. 
 
 

Rămâne însă de văzut dacă vedeta va poza din nou pentru Playboy, ținând cont că soțul ei, rapperul Kanye West nu e în relații prea bune cu presa și e destul de autoritar. Se pare că el a sfătuit-o pe Kim să stea retrasă o vreme până când își recapătă greutatea de dinainte de sarcină. În plus, rolul de mămică nu se potrivește cu ideea unui pictorial nud, notează Daily Mail.
 
 

Kim Kardashian şi Kanye West sunt împreună din aprilie 2012 și au anunţat în luna decembrie 2012 că aşteaptă un copil. Starleta americană a născut, pe 15 iunie, primul ei copil, cu o lună înainte de termen. 
 

La începutul lunii iunie, Kim Kardashian a devenit din nou o femeie liberă, după ce divorţul de fostul ei soţ, jucătorul de baschet Kris Humphries, a fost finalizat.
Acesta este cel de-al doilea divorţ pentru Kim Kardashian. Ea a fost căsătorită timp de patru ani cu producătorul muzical Damon Thomas, de care s-a despărţit în 2004.

Kim Kardashian este vedeta de reality show cel mai bine plătită din televiziunea americană, câştigurile ei financiare din 2010 - provenind din apariţiile la televiziune, lansarea unei linii vestimentare, a unui parfum, a unei linii de bijuterii şi a unei creme de bronzat - ridicându-se la aproximativ 6 milioane de dolari, notează Mediafax.


Foto: Hepta, AFP/Mediafax, Daily Mail



Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro