Kylie şi Joshua sunt împreună din toamnă şi în ciuda diferenţei de vârstă dintre ei se îndreaptă spre căsătorie
Joshua susţine că, în ciuda celebrităţii iubitei sale, habar n-avea cine era înainte de a o întâlni pe platourile de televiziune. "Nu sunt un fan al culturii pop şi sincer chiar nu ştiam cine era", a spus el pentru postul de radio KIIS FM.

Înainte de a deveni iubitul cântăreţei australiene, Joshua Sasse s-a afirmat în lumea artelor. Tatăl său, Dominic, a fost un poet foarte apreciat care obişnuia să lucreze izolat într-o cabană din Nepal. Avea doar patru ani când tatăl său murea, la 37 de ani, într-un accident aviatic. A urmat un periplu prin mai multe şcoli, dar câţiva colegi tot şi-l amintesc ca un tip foarte popular, mereu înconjurat de fete. "Era tare, dar a devenit şi mai bun când a ajuns la 20 de ani. Nu mă mir să văd că e cu Kylie. N-am mai văzut unul mai cuceritor ca el", a declarat unul dintre foştii lui colegi.


Kylie Minogue, născută în Melbourne, Australia, s-a dedicat muzicii, după succesul pieselor "Locomotion" - care a ocupat primul loc în topul australian timp de şapte săptămâni - şi "I Should Be So Lucky", ambele fiind single-uri de pe albumul de debut din 1988, intitulat "Kylie".

Hituri precum "Where the Wild Roses Grow", în duet cu Nick Cave, "Spinning Around", "Kids", în duet cu Robbie Williams, "On a Night Like This", "Can't Get You Out of My Head", "In Your Eyes", "Love At First Sight", "Come Into My World", "Slow" şi "I Believe in You" i-au adus vânzări de peste 60 de milioane de albume în întreaga lume şi numeroase premii, notează Mediafax.


Kylie Minogue a concertat şi la Bucureşti, în 2008, în cadrul turneului KYLIEX2008.


Foto: Hepta
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro