
Vin Diesel tocmai ce a împlinit 47 de ani. Când l-am văzut era foarte, foarte, foarte obosit. Vorbea cu ochii închiși, ca în transă. Subiectul său preferat este desigur educația fizică. Ea l-a făcut un star. Dar nu e doar atât. Vin Diesel își joacă în continuu rolul. E un dur, da, dar e un dur care are ceva. Altfel n-ar fi putut să mărturisească această întâmplare: tocmai jucase vocea unui copac-erou din “Guardians of the Galaxy”. A fost primul film de cinema la care a fost împreună cu fiul său în vârstă de trei ani. În drumul spre casă, fiul său și-a lipit nasul de geam și a spus privind copacii: “Uite, tati, frații și surorile tale”. Și povestind acestea, în ochii închiși ai actorului își făcu loc începutul unei lacrimi.