Lavinia Pârva, iubita lui Ştefan Bănică, devoratoarea de bărbaţi însuraţi
Divertisment · Vedete / De Iulian Ioncea, 18.09.2013

Ştefan Bănică şi Lavinia Pârva au anunţat, săptămâna trecută, că formează un cuplu, iar de atunci au stat non-stop în lumina reflectoarelor.

Artistul a rămas singur de la începutul acestui an, atunci când a anunţat că divorţează de Andreea Marin. De atunci, fiecare a mers pe drumul lui, singurul lucru care îi mai lega pe cei doi foşti soţi fiind Violeta, fiica lor.

Chiar dacă abia acum Ştefan Bănică a recunoscut relaţia cu Lavinia, căsincia dintre el şi Andreea Marin a fost zdruncinată de un scandal imens care a avut loc în luna septembrie a anului 2011. Atunci, Lavinia Pârva a fost surprinsă de paparazzi în timp ce intra pe strada pe care are un apartament şi Ştefan Bănică, loc în care cei doi artişti au petrecut aproximativ trei ore.



Când a ieşit din apartament, Lavinia i-a văzut pe paparazzii şi i-a transmis lui Ştefan Bănică un SMS: „Nuu ieşi!“, după cum relatează ziarul Click. Cântăreţul a ieşit în stradă după alte câteva ore, timp în care la apartament au mai ajuns câţiva prieteni de-ai artistului.

„Îmi pare rău că sunt nevoită să fac precizări referitoare la un subiect pe care îl consider o fabulaţie. Am fost în Dorobanţi şi am fost asaltată de paparazzii, care m-au întrebat ce caut la Ştefan Bănică acasă. Eu nu am ştiut până atunci că familia Bănică deţine un imobil în acel bloc. A fost o coincidenţă care a fost speculată într-un mod regretabil“
, a spus atunci Lavinia.

La acea vreme, atât Andreea Marin, cât şi Ştefan Bănică au afirmat că între artist şi cântăreaţă nu există nicio relaţie, însă acum au apărut noi fotografii cu Bănică şi Lavinia, chiar mai mult, artistul a recunoscut că are o relaţie cu aceasta. „Observ că într-o societate plină de frământări social-politice, unii nu pot dormi din cauza vieţii mele particulare. Pentru a linişti «spiritele», declar că sunt deocamdată la începutul unei relaţii cu Lavinia Pârva şi nu ascund lucrul acesta. Sunt un om matur, liber şi e dreptul fiecăruia dintre noi să-şi trăiască viaţa aşa cum consideră, fără a simţi nevoia de a da explicaţii. Este alegerea mea şi sper să o respectaţi. Mulţumesc!“
, a spus săptămâna trecută, pentru Mediafax, Ştefan Bănică.



Acum, după ce a confirmat că are o relaţie cu Lavinia, Ştefan Bănică a făcut mai multe precizări. „Despre faptul că se speculează că am o relaţie cu Lavinia din 2011, e copilăreşte să crezi că Lavinia ne-a despărţit pe mine şi pe Andreea. Aşa cum e absurd să crezi că Andreea m-a despărţit de mama băiatului meu. Credeţi că ne descoperea cineva acum o săptămână plimbându-te în parc dacă ne ascundeam atât de bine? Noi am mai ieşit în public. În orice caz, relaţia a început la luni bune după divorţ“

, a spus Ştefan Bănică la emisiunea „La Măruţă“.

Despre Lavinia Pârva însă s-au spus multe. O prietenă de-a vedetei le-a spus reporterilor de la Spy News că Lavinia se iubea, înainte de anul 2011, tot cu un bărbat însurat, pe care l-a părăsit pentru Ştefan Bănică. Apropiata vedetei a adăugat că Lavinia şi Ştefan s-au cunoscut în anul 2008, moment în care cântăreaţa şi-a dat seama că este îndrăgostită de artist, iar din anul 2011 au început o relaţie.

În presă au mai apărut informaţii potrivit cărora, în anul 2009, Lavinia ar fi avut o relaţie cu Marcel Pavel, care este căsătorit din anul 1992 cu Violeta Șmîșleaeva, fostă balerină a Teatrului Balșoi (Moscova). În 2009, Marcel Pavel a fost fotografiat de paparazzi intrând seara în blocul Laviniei din zona Nerva Traian. Niciodată, niciunul dintre ei nu a recunoscut că între ei ar fi fost mai mult decât o relaţie profesională.



Lavinia Pârva s-a lansat în showbiz în anul 2003, fiind susţinută de Radu Groza şi de Nicu Gheară. „Am participat la multe concursuri de Miss, unde m-a descoperit domnul Nicu Gheară. A crezut în mine şi a decis să mă trimită la o profesoară de canto, care a considerat că am şanse să fac o carieră în acest domeniu. Domnul Nicu Gheară este un al doilea tată, pentru că a avut încredere în mine“, a spus Lavinia, în anul 2007.

Potrivit unui studiu realizat de cercetătorii americani de la Universitatea de Stat din Oklahoma, ceea ce face Lavinia este perfect normal. Specialiştii au afirmat că femeile singure consideră că bărbaţii căsătoriţi sunt mai buni decât celibatarii.

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro