Liam Hemsworth, despre despărțirea de Miley Cyrus: "Am avut o legătură puternică"

Vedete / 10.07.2014

Starul din "Jocurile foamei" le-a spus unor prieteni că el și fosta lui iubită vor fi mereu buni prieteni.

Anul trecut, după despărțirea de năbădăioasa Miley Cyrus, Liam Hemsworth a evitat să vorbească despre ruperea logodnei. Poate pentru că încă mai spera că-și mai poate salva iubirea, poate pentru că era destul de afectat sau mai degrabă din ambele motive, el a preferat să păstreze tăcerea și să nu dea detalii despre ce a fost între ei. Important e că a fost și s-a dus.

Timpul a trecut, iar Miley a continuat să-și facă de cap, transformându-se dintr-o adolescentă adorabilă într-o starletă răzvrătită și obscenă, pusă pe scandal cu orice preț. Liam, în schimb, și-a văzut cuminte de carieră, dar el a fost mai afectat de eșecul relației cu Miley.


În toată această perioadă, tot ce a putut stoarce presa din asta au fost câteva mărturii ale unor amici. Aflat în vacanță în Italia, la Portofino, actorul australian le-a dezvăluit prietenilor săi, în timpul unei cine la un restaurant din port, că el și Miley au avut "o legătură serioasă". Starul în vârstă de 24 de ani le-a mai spus că vor fi mereu buni prieteni."Liam a tot vorbit despre cât de uimitoare era ea, cât de bine se potriveau și se înțelegeau despre orice", a declarat o sursă pentru publicația New York Post.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro