11
Madonna îmbătrâneşte urât: Regina muzicii pop a pozat topless la 59 de ani
Divertisment · Vedete / 29.01.2018

La aproape 60 de ani, cântăreaţa nu se dezminte: ea a postat pe Instagram o fotografie în care apare topless.

Madonna se distrează şi nu îşi abandonează stilul extravagant. Mamă a şase copii, ea îşi continuă şirul apariţiilor provocatoare şi reuşeşte să se menţină în centrul atenţiei, în ciuda tentativelor unor vedete mult mai tinere de a o detrona.

Cântăreaţa în vârstă de 59 de ani şi-a făcut un selfie în care apare topless, acoperindu-şi parţial bustul cu o geantă Louis Vuitton, şi a postat imaginea pe contul său de Instagram. Deşi nu arată deloc bine şi nimic n-o avantajează în acest cadru, Madonna a publicat fotografia pentru că ea nu ia în calcul doar imaginile în care arată perfect, ci pune accentul pe apariţiile şocante, nonconformite, iar din acest punct de vedere şi-a atins scopul.

"Încă salivez după o geantă", a scris ea lângă fotografia şocantă, adăugând o listă lungă de hashtag-uri: "@louisvuitton #nofriends #lisbonisfar #werktodo #whatwedoforlove", relatează Daily Mail.

Artista şi-a obişnuit fanii cu astfel de apariţii îndrăzneţe. În 2014, ea a realizat o şedinţă foto pentru revista Interview, înfiinţată de Andy Warhol în 1969, pentru a demonstra că este lipsită de complexe. Fotografiată de Mert Alas şi Marcus Piggott, celebrii fotografi care lucrează pentru ediţia italiană a Vogue, W, Miu Miu sau pentru Tom Ford, cântăreaţa a apărut în lenjerie intimă şi a pozat în mod sugestiv, într-o atmosferă retro clasică.



Un an mai târziu, vedeta a publicat o fotografie nud pe Instagram, în semn de protest faţă de ceea ce ea a numit "ipocrizia reţelelor sociale". Ea s-a alăturat astfel prin acest act mişcării "Free The Nipple/Eliberaţi sfârcul", ce are ca scop atragerea atenţiei asupra modului în care e privit corpul unei femei. Campania este considerată şi un protest faţă de politicile reţelelor sociale care cenzurează imaginile nud.

În 2016, Madonna a urmat exemplul dat de Katy Perry şi a pozat goală pentru a-i îndemna pe americani să voteze cu Hillary Clinton la alegerile prezidenţiale din Statele Unite.



Foto: Hepta

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro