Mariah Carey s-a despărţit şi de ultimul iubit: Era gelos şi îi cheltuia banii

Vedete / 12.04.2017

Doar cinci luni a durat povestea de dragoste dintre cântăreaţa americană în vârstă de 46 de ani şi Bryan Tanaka (33 de ani).

Era previzibil şi nimeni nu se poate declara surprins, darămite şocat: "povestea de iubire" dintre Mariah Carey şi dansatorul Bryan Tanaka s-a terminat aproape la fel de repede şi de neserios cum a început. Nepotrivirea dintre ei era destul de clară - Mariah simţea nevoia acut de a demonstra că se descurcă bine-mersi după despărţirea pe nepusă masă de miliardarul australian James Packer, aşa că "şi-a angajat" un băieţaş cu care să se remarce puţin prin presa mondenă şi să arate că nu este singură.


Potrivit TMZ, Mariah i-a dat papucii lui Bryan fiindcă devenise foarte gelos pentru că ea încă ţinea legătura cu fostul său soţ, Nick Cannon, cu care are doi gemeni şi cu care a şi fost în vacanţă. Se pare că mai tânărul ei iubit (cu 13 ani) îşi cam luase nasul la purtare şi începuse să-i reproşeze că tot vorbeşte cu Nick, asta în timp ce toca banii fără reţineri. "Ultima lor ceartă s-a întâmplat luna trecută, la Kids' Choice Awards, când Nick şi Mariah au venit cu gemenii. Bryan i-a spus că asta e o lipsă de respect, iar în timpul evenimentului i-a cerut să meargă acasă", a declarat o sursă din anturajul vedetei.


Persoana citată de tabloidul online american a mai spus că Mariah se săturase să-i plătească toate cheltuielile lui Bryan care îşi cumpăra într-una haine de firmă, ceasuri scumpe şi lanţuri de aur. Artista şi-a dat seama că Bryan se folosea de ea (ce surpriză!) când a simţit că are teren liber pentru a deveni celebru. La sfârşitul lunii martie, Mariah a pus piciorul în prag şi i-a transmis că nu mai are nevoie de el.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro