Michael Jackson, înainte de a muri: "Copiii mei trăiesc ca nişte vagabonzi"
Cântăreţul era ruinat şi avea nevoie de turneul "This Is It" pentru a putea să-şi cumpere o casă în care să stea cei trei copii ai săi, a declarat Randy Phillips, președintele companiei AEG Live, organizatoarea acelui eveniment.
Randy Phillips a făcut noi declaraţii miercuri, în procesul intentat la Los Angeles de familia Jackson companiei AEG Live, informează TMZ.com, citat de cotidianul britanic Daily Mail.
În mărturia sa din faţa juraţilor, Randy Phillips a spus că în toamna anului 2008 a avut o discuţie foarte emoţionantă cu Michael, în care megastarul i-a spus, cu lacrimi în ochi, că cei trei copii ai săi "trăiesc ca nişte vagabonzi", locuind în case închiriate la Las Vegas şi la Hotelul Bel Air din Los Angeles.
Phillips a spus că Michael Jackson îşi dorea o casă pentru familia sa şi avea nevoie de turneul "This Is It" pentru a strânge suficient de mulţi bani ca să-şi permită această achiziţie. "A izbucnit în plâns și am cedat și eu. Amândoi am plâns", a susținut președintele AEG. "A fost emoționant. A plâns pentru familia lui, își dorea să aibă o viață bună cu ai lui și un loc care să fie al lor. Mi-a venit teribil de greu să văd că acest star incredibil nu putea să-și ia o casă cu toți banii pe care-i câștiga. Pur și simplu nu avea sens"
, a adăugat el.
Phillips i-a mai spus judecătorului că atunci a fost prima dată când Michael i-a zis că vrea să revină în activitate. El a mai declarat sub jurământ că îl cunoștea pe cântăreț ca pe un sofisticat și puternic om de afaceri, care avea controlul asupra vieii sale, nicidecum ca pe un artist dependent de medicamente, obligat să urce pe scenă.
Michael Jackson a fost o figură mai complexă decât a fost el descris în timpul procesului, a afirmat șeful AEG.
"Omul acela cu care am lucrat eu era puternic. Drăguț, dar determinat. Era o forță", a spus Phillips.
Jurații vor avea sarcina de a analiza diferite versiuni prezentate în cadrul procesului intentat de mama starului, Katherine Jackson, șefilor companiei AEG, pe care îi acuză că au tăinuit starea de sănătate precară a lui Michael și că au încercat să exploateze imensa lui popularitate pentru a obține foarte mulți bani. Chiar și președintele AEG a făcut depoziții contradictorii, notează cotidianul britanic Daily Mail.
Mama lui Michael acuză conducerea companiei organizatoare de concerte că a dat dovadă de neglijenţă când l-a angajat pe medicul Conrad Murray pentru a avea grijă de sănătatea fiului ei și că l-a presat pe acesta să urce din nou pe scenă.
Conducerea se apără, susținând că Michael a ascuns depedendența sa de medicamente, iar activitatea medicului a părut normală, dând senzația ca tratamentul prescris îl ajută pe cântăreț să adoarmă mai ușor.
Este un proces foarte important, iar în joc sunt milioane și poate miliarde de dolari care pot fi ceruți ca despăgubire pentru neglijență și ucidere din culpă, observă Daily Mail.
Michael Jackson a murit la vârsta de 50 de ani, în 2009, în urma unei "intoxicaţii grave" cu propofol, un anestezic puternic utilizat în spitale şi în clinicile medicale, pe care starul îl folosea acasă, ca somnifer, cu complicitatea medicului Conrad Murray.
Găsit vinovat de ucidere involuntară, medicul Conrad Murray a primit pedeapsa maximă în noiembrie 2011, fiind condamnat la patru ani de închisoare.
Foto: AFP/Mediafax