Miley Cyrus și mama ei s-au pozat cu limba scoasă
Divertisment · Vedete / 09.10.2013

Ca dovadă că așchia nu sare departe de trunchi, mama fostei vedete Disney nu se lasă mai prejos când e provocată să se prostească puțin. La 54 de ani, Tish Cyrus s-a pozat alături de fiica ei, scoțând amuzată limba, semn că nu ia în seamă criticile stârnite de atitudinea lui Miley.

Avalanșa de opinii critice care s-a abătut asupra ei după prestația lamentabilă de pe scena MTV VMA, la sfârșitul acestei veri, nu a potolit-o pe Miley Cyrus. Dimpotrivă: nu trece o săptămână fără ca fostul star Disney să mai comită o "prostioară" cu care să agite din nou spiritele. Este deja evident că ea și-a construit o strategie de promovare prin orice mijloc, în încercarea de a se menține în centrul atenției.

Repudiată și ironizată de o mare parte a opiniei publice și de presă, Miley Cyrus este însă susținută necondiționat de familie. Mama ei, Tish, cu care vedeta aduce mult și fizic, dar și ca fire, îi stă alături și o încurajează. Dovadă că s-a pozat cu fiica sa, luni, pe o stradă din New York, cu limba scoasă spre obiectivul iPhone-ului. Tish a repetat fără menajamente gestul care îi enervează pe mulți dintre cei care nu acceptă transformarea foarte agresivă a fostei fetițe-minune a imperiului Disney într-o femeie fatală, care urmărește să concureze cu Madonna și Lady Gaga.

În imagine, Tish Cyrus, care arată foarte bine la 54 de ani, scoate limba ca o adolescentă rebelă, în timp ce face semnul victoriei peste umărul fiicei sale, iar Miley se amuză, țuguindu-și buzele, cu telefonul mobil într-o mână și cu microfonul și un pahar de cafea în cealaltă. Amândouă și-au vopsit unghiile cu ojă albă.
 
 

Miley Cyrus a explicat, într-un interviu publicat de cotidianul britanic Daily Mail, de ce scoate limba în public atât de des. "Scot limba fiindcă pozele cuminți sunt atât de plictisitoare. Dar asta nu schimbă cu nimic calitățile mele umane. Prefer să fiu onestă și directă: a fi un om bun nu înseamnă că trebuie să stai cu picioarele încrucișate. Sunt așa cum sunt"
, a spus ea.

Vedeta a precizat că va continua să-și expună sexualitatea și asta pentru mult timp, până la 40 de ani. "Am auzit că atunci oamenii nu mai fac sex. Așa că bănuiesc că atunci o să mă las...", a adăugat Miley.
 
Miley Cyrus a continuat să surprindă cu aparițiile ei. Recent, ea s-a angajat și într-o dispută la distanță cu Sinead O'Connor, pe care a ironizat-o pe internet.
 
 
 
Cântăreaţa americană a ironizat-o recent pe artista irlandeză şi a decis să ignore sfaturile "materne" primite de la artista irlandeză, care îi recomandase într-o scrisoare deschisă, la sfârşitul săptămânii trecute, să renunţe la imaginea de "fată rea".
"Sunt extrem de îngrijorată de faptul că persoanele din jurul tău te-au făcut să crezi, sau te-au încurajat să crezi, că ar fi foarte «cool» să apari goală şi să lingi un ciocan în videoclipurile tale", a scris Sinead O'Connor, în vârstă de 46 de ani. "Sunt fericită să aflu că sunt, cumva, un fel de model pentru tine şi sper că din acest motiv vei fi foarte atentă la ceea ce îţi spun", scrie Sinnead O'Connor.

Sinead O'Connor, care a şocat la rândul ei opinia publică în anii '90 după ce a rupt o fotografie a papei Ioan Paul al II-lea într-o ediţie a emisiunii "Saturday Night Live", declarând "Fight the real enemy!" ("Luptaţi împotriva adevăratului inamic!"), spunea în acea scrisoare deschisă că este îngrijorată pentru Miley Cyrus, temându-se că aceasta, fost copil-vedetă al studiourilor Disney, s-a lăsat exploatată în noul ei videoclip, cel al piesei "Wrecking Ball", care conţine numeroase imagini cu conţinut sexual explicit, notează agenția Mediafax.
 
 

"Nimic bun nu poate să apară pe termen lung dacă vei accepta să te laşi exploatată. Te rog, pe viitor, să refuzi atunci când ţi se va cere să te prostituezi", a adăugat artista irlandeză. "Mesajul pe care tu îl transmiţi acum este acela că este «cool» să te prostituezi. Nu e deloc cool, Miley, e chiar periculos!", a afirmat în încheierea scrisorii sale cântăreaţa Sinnead O'Connor.

Cântăreaţa irlandeză a spus că a scris această scrisoare "din spirit matern şi cu dragoste", după ce a fost contactată de numeroase publicaţii care doreau ca ea să comenteze declaraţia făcută de Miley Cyrus pentru revista Rolling Stone, în care aceasta spunea că noua ei imagine şi noul ei videoclip s-au inspirat din videoclipul "Nothing Compares 2 U", lansat de Sinead O'Connor în 1990.
 

"Sinead. Nu am timp să îţi scriu o scrisoare, pentru că voi prezenta şi voi apărea în ediţia din această săptămână a SNL (emisiunea TV de comedie "Saturday Night Live")", a scris Miley într-un mesaj postat pe Twitter.
 
 
 
Actrița și cântăreața americană în vârstă de 20 de ani a ironizat-o pe Sinead postând pe Twitter o fotografie reprezentând o captură a mesajelor postate de artista irlandeză pe această platformă de microblogging în 2012 în care cântăreaţa irlandeză, care a fost diagnosticată cu tulburare bipolară, vorbea despre problemele ei de sănătate mintală, cerându-le utilizatorilor de pe Twitter să îi recomande un psihiatru.
 
 
 
Apoi, Miley Cyrus a comparat-o pe Sinead O'Connor cu Amanda Bynes, un alt fost copil-vedetă de la Hollywood, care, după ce a scandalizat recent opinia publică americană, a fost internată şi primeşte în prezent tratament psihiatric.
 
 

După aceste răspunsuri primite de la Miley Cyrus, Sinead O'Connor a revenit cu o nouă scrisoare publică, în care o acuză pe tânăra artistă americană că a adoptat "un comportament iresponsabil".

Miley Cyrus, fiica lui Billy Ray Cyrus, un cântăreţ de muzică country, va lansa un nou album, "Bangerz", pe 8 octombrie 2013. Albumul conţine 13 piese, printre care şi single-urile "We can't stop" şi "Wrecking ball", piese cu care Miley a reuşit să stabilească două recorduri pe platforma VEVO, relatează Mediafax.


Foto: Hepta, AFP/Mediafax, Daily Mail
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro