Miss Mary și-a sărbătorit majoratul
Miss Mary, puștoiaca de la casa de producție Red Clover Media, a devenit majoră. Ea și-a sărbătorit intrarea în rândul adulților printr-o petrecere de pomină care a avut loc sâmbătă seara.
Alături de Miss Mary, pe lângă prietenii și colegii de școală, au petrecut și colegii de la Red Clover Media. Alessia și F.Charm au ținut să-i ureze “La mulți ani!” tinerei artiste care are toate atuurile pentru a avea o carieră muzicală de succes.“A fost un majorat așa cum orice tânăr și-ar dori. Am avut lângă mine familia, prietenii, colegii, echipa Red Clover și m-am simțit minunat. Am primit atât cadouri materiale, cât și scrisori, mesaje, urări, lucruri făcute manual (cum ar fi o pătură cu poze din diferite ipostaze ale vieții mele imprimate), cadouri care m-au impresionat. Important este că am avut lânga mine numai persoane care m-au făcut să mă simt bine și cărora le mulțumesc. Nu voi uita foarte curând această petrecere! Am avut parte și de momente amuzante, bineînțeles: am fost atât de distrași atunci când a fost adus tortul încât toată lumea a uitat de șampanie. Dar în final totul a fost așa cum mi-am dorit!”