Olivia Newton-John a vorbit din nou despre lupta sa cu cancerul. Ea a spus că nu cedează și se bucură de ceea ce îi oferă fiecare zi
În august, Newton-John a dezvăluit în emisiunea "60 Minutes", transmisă de CBS, că doctorii nu i-au spus cât mai mare de trăit, dar a subliniat că și dacă i-ar fi zis, nu i-ar fi luat în seamă: "Nu citesc statistici. Dacă crezi în statistici, ajungi să le faci să se împlinească. Dacă cineva îți spune: <<Mai ai șase luni de trăit>>, e foarte posibil să se întâmple fiindcă crezi asta", a spus ea, adăugând că este mai bine să n-aibă nicio idee despre ce știu medicii.
În pofida luptei îndelungate cu cancerul, actriţa nu şi-a pierdut optimismul. "Am avut şi am o viaţă uimitoare. Aşa că nu am de ce să mă plâng, chiar nu am. Fiecare trece prin câte ceva. Toţi avem ceva prin care trebuie să trecem în viaţă, iar asta a fost provocarea mea", a spus ea.
Olivia Newton-John combate durerile provocate de cancer folosind cannabisul plantat de soțul ei, John Easterling, fondatorul companiei Amazon Herb Company, în curtea casei lor din Santa Barbara, California. Cântăreața spune că planta este "o alternativă sigură", după luni în care a avut dureri insurportabile și nopți nedormite.
Newtown-John a subliniat că a folosit această soluție după ce s-a consultat cu medicii săi. Vedeta și soțul ei fac acum campanie în favoarea legalizării cannabisului medicinal în Australia. "Nu-i un drog. Vedeți, asta e problema. Este renumele cannabisului - e și <<iarbă>>, e și plantă", a spus ea.
"Când am început să folosesc marijuana, nivelul durerii a scăzut mult și a devenit suportabil. Am devenit mai mobilă, am putut să dorm. Mi-a redus mult și anxietatea", a spus ea despre cannibisul medicinal.
În 1992, Olivia Newton-John a fost diagnosticată prima dată cu cancer la sân, pe care l-a învins, şi a susţinut campanii privind efectuarea de analize pentru depistarea acestei boli. Ea a primit al doilea diagnostic în 2013 - un nou cancer de sân care s-a extins la umăr, depistat întâmplător, în urma unui accident auto. În acel an, sora vedetei, Rona Newton-John, a murit din cauza unui cancer cerebral.
Vedeta a anunțat în mai 2017 al treilea diagnostic, după ce a fost nevoită să-și amâne un turneu în Canada și SUA. Inițial, ea a crezut că durerile de spate erau provocate de sciatică, dar doctorii au descoperit că metastazele cancerului de sân s-au răspândit în osul sacrum, iar o tumoră a fost găsită la baza coloanei vertebrale.
Foto: Hepta