15
Premiile Oscar 2024. Cele mai impresionante ținute ale vedetelor
Ca de fiecare dată, vedetele s-au întrecut pe ele însele cu ținutele lor spectaculoase!
Cea de-a 96-a ediție a premiilor Oscar a avut loc duminică noapte, pe Hollywood Boulevard în Los Angeles, California.Fanii din întreaga lume au așteptat cu sufletul la gură atât să afle marii câștigători, cât și să admire ținutele cu care vedetele își fac apariția pe covorul roșu.
Dacă unele celebrități dau greș, altele nu pot trece neobservate datorită ținutelor lor spectaculoase și atent alese.
Vezi aici lista completă a câștigătorilor!
Aflându-se la a treia nominalizare din carieră,
Cillian Murphy a primit premiul pentru cel mai bun actor în rol principal și a declarat că este un irlandez foarte mândru și că dedică acest premiu pacificatorilor din întreaga lume. Murphy este primul irlandez ce câștigă Oscarul pentru cel mai bun actor.
Emma Stone a fost desemnată cea mai bună actriță în rol principal și a părut șocată odată ce și-a auzit numele. Aceasta a avut cel mai emoționant discurs din cadrul ceremoniei de premiere. După ce și-a complimentat colegele nominalizate, i s-a adresat lui Lily Gladstone, actrița nominalizată pentru rolul din Killers of the Flower Moon, cu care s-a aflat într-o cursă strânsă pentru premiu, spunându-i că îl împarte cu ea. Urcând pe scenă, Stone a declarat că
Descoperă în galeria de mai sus ținutele purtate de vedete la Premiile Oscar 2024!
Foto: hepta