Prințesele mamei: Sarah Jessica Parker și-a dus gemenele la teatru
Divertisment · Vedete / 21.12.2012

Interpreta personajului Carrie Bradshaw din "Totul despre sex" are grijă ca de ochii din cap de fetițele ei. Născute în 2009 de o mamă surogat, Marion și Tabitha arată superb de fiecare dată când ies în oraș.

 

Sarah Jessica Parker și-a dus miercuri gemenele la teatru, pe Broadway. Îmbrăcate șic, gemenele în vârstă de trei ani arătau ca niște prințese, iar actrița nu le mai slăbea din priviri.

Sarah le-a ținut grijulie de mânuțe și le-a trecut cu grijă strada, alături de bonă, îndreptându-se spre mașina care urma să le ducă în centru.



În mod surprinzător, actrița în vârstă de 47 de ani nu era la fel de elegantă, notează cotidianul britanic Daily Mail, fiind eclipsată de cele două fetițe, care păreau rupte din povești .



Cu câteva ore mai devreme, Sarah a ieșit pe scara din fața apartamentului și a împodobit balustradele cu ramuri de brad, legate cu beteală albastră, pregătindu-se astfel pentru întâmpinarea Crăciunului.



În 2009, Sarah Jessica Parker, starul serialului TV "Totul despre sex", şi soţul ei, actorul american Matthew Broderick (50 de ani), au devenit părinţii unor fetiţe gemene, cu ajutorul unei mame surogat.



Cuplul mai are un fiu, James, în vârstă de nouă ani şi, deşi îşi doreau de foarte mult timp să îşi mărească familia, nu au avut noroc până acum, a declarat atunci un prieten apropiat al celor doi actori, citat de revista Entertainment Weekly.

În 2008, Parker şi Broderick au apelat la o mamă surogat, dar numele acesteia nu a fost dat publicităţii, notează publicația citată de agenția Mediafax.

"Au avut multe încercări nereuşite"
, a precizat aceeaşi sursă. "Au ajuns la concluzia că această soluţie este cea mai bună pentru ei dacă vor să îşi mărească familia".


Foto: Hepta / Daily Mail

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro