14
Prinţul Louis va fi botezat în iulie: 15 imagini superbe cu al cincilea urmaş la tronul Marii Britanii
Divertisment · Vedete / De Daniel Dumitrescu, 20.06.2018

Prinţul William şi soţia sa, Kate Middleton, au anunţat data la care va avea loc botezul celui de-al treilea lor copil.

Potrivit anunţului făcut de Palatul Kensington, botezul Prinţului Louis va avea loc pe 9 iulie. Cel mai mic copil al ducilor de Cambridge, născut pe 23 aprilie, la Londra.

"Ducele şi Ducesa de Cambridge sunt încântaţi să anunţe că botezul Prinţului Louis va avea loc luni, 9 iulie, la Capela Regală a Palatului St James, Londra", se arată în comunicatul citat de cotidianul britanic Daily Mail. Ceremonia va fi oficiată de Arhiepiscopul de Canterburry.

Cel mai mic copil al ducilor de Cambridge, în vârstă de opt săptămâni, poartă titlul de Alteţa Sa regală Prinţul Louis de Cambridge. El nu şi-a făcut încă apariţia în public, însă au fost date publicităţii fotografii oficiale cu cel mai nou membru al familiei regale.


Prinţul Louis este al cincilea în ordinea succesiunii la tron, după bunicul lui (prinţul Charles), tatăl lui (prinţul William), şi după fraţii săi mai mari (prinţul George şi prinţesa Charlotte).

Prinţul George a fost botezat tot la Capela Regală a Palatului St. James, în timp ce Prinţesa Charlotte a fost creştinată la biserica St Mary Magdalene din Sandringham.


Foto: Hepta
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro