Anul trecut, actriţa a provocat o mare surpriză cu aspectul ei complet schimbat
Actriţa americană, în vârstă de 45 de ani, recompensată cu Oscarul pentru cel mai bun rol secundar graţie evoluţiei sale din drama "Cold Mountain" (2003), a calificat drept "neghioabe" astfel de speculații. "Se pare că oamenii care scormonesc doar-doar or găsi ceva continuă să râcâie până le-oi deschide ușa", a declarat ea într-un interviu publicat de revista People a doua zi după gala la care a surprins pe toată lumea cu noul său look. "Sunt fericită să constat că oamenii cred că eu arăt diferit. Duc o viaţă diferită, sunt fericită, mă simt împlinită şi sunt fericită că acest lucru se vede", a adăugat actriţa. Renée Zellweger a mai declarat că orice polemică legată de chipul ei este "idioată", afirmând că a ales să vorbească despre acest lucru doar pentru că "se pare că există anumiţi oameni care încearcă să găsească un adevăr mai puţin glorios, dar care, de fapt, nu există".


Numeroase comentarii apărute în presa anglofonă ofereau atunci diverse explicaţii posibile pentru chipul schimbat al vedetei - una dintre cele mai în vogă actriţe la sfârşitul anilor '90 şi începutul anilor 2000 -, în urma unor operaţii estetice foarte complicate. Alţi internauţi şi-au exprimat îngrijorarea, crezând că actriţa era chiar grav bolnavă în momentul realizării acelor fotografii, relata Mediafax.

"Prietenii îmi spun că par liniştită. Chiar sunt în formă", în contextul în care, "vreme îndelungată, nu eram prea bună la acest capitol, îmi impusesem un ritm care nu putea fi ţinut şi nu aveam prea multă grijă de mine însămi", a dezvăluit actriţa americană, cunoscută şi pentru rolurile din filme precum "Chicago", "Jerry Maguire" şi comedia "Eu, cu mine şi Irene".


Cu un an înainte, Zellweger se plângea despre modul în care este trată de presă, explicând că se menține în formă cu ajutorul gimnasticii. "Când citești știri din care afli că te înfometezi sau că ești anorexică e incorect și dezamăgitor. Nu este foarte plăcut să citești că ai mers prea departe sau alte lucruri de genul ăsta", a spus vedeta într-un interviu pentru publciația The Express.


Foto: Hepta, Daily Mail
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro