România: 7 vedete care-şi trăiesc drama în tăcere
Mihaela Tatu a dus o luptă grea, dar a învins
O perioadă destul de lungă de timp nu am mai auzit nimic de Mihaela Tatu. S-a retras din viaţa publică, nu a mai participat la evenimente, nu a mai răspuns la telefon. Răspunsul l-a dat chiar vedeta, scurt, într-un interviu pentru revista VIP, acordat în toamna anului trecut. "Problema primordială a vieţii mele, în acest moment, este starea mea de sănătate şi atât. De asta nu mă mai duc la evenimente, nu mănânc, nu ies nicăieri şi mă ocup doar de mine. Deocamdată nu pot să spun nimic, dar când voi vedea eu că lucrurile merg bine, atunci o să mă desfăşor. Din acest motiv nici măcar nu mai răspund la telefon. E vorba de energia pe care o consum pentru mine şi nu pot să mi-o risipesc în exterior, nu e momentul potrivit. Decât să ajung la cuţit, prefer să urmez o perioadă lungă un regim strict şi îmi văd doar de treburile mele. Îmi văd de sănătate deoarece vine un moment în viaţa oricărui om când apar unele probleme. Un nodul, un fibrom sau probleme la articulaţii. Pentru mine, a venit momentul să mă echilibrez şi prefer să fiu mai retrasă. Au trecut două săptămâni de când ţin acest regim drastic şi mai am încă cinci. Peste cinci săptămâni o să mai merg la un alt control să văd dacă ceea ce am eu s-a retras şi dacă nu e vreo altă urâţenie", spunea Mihaela Tatu atunci. "Acum sunt bine, însă am trecut şi prin momente dificile. Când le-am spus celor din conducerea televiziunii (n.r. Antena 2) că voi intra în concediu i-am rugat să nu dea un comunicat de presă în care să spună telespectatorilor despre motivele care mă ţin departe de ei. Am considerat că este mai bine să fiu discretă", a declarat vedeta pe iulianatudor.ro.
si mai suntem si noi, cei multi care traiesc diverse drame si nu ne vaitam prin ziare
Vezi ca in dreapta si stanga fiecarei poze apare cate o sageata de culoare mov, dai click pe ea si apare pe rand tot cate o vedeta pana la sapte! O zi buna. PS. Poate pana acum te-ai prins cum se face si le-ai vazut! pa
care sunt alea 7 vedete ca ai scris numai de una!
astea s incercarile fiecarei fiinte .traieste deci lupta sperand sa devii nemuritor invingand toate obstacolele. pacat ca nu se face o carte biografica , de certificat de viata cu trup si suflet inchinat anilor care nesant dati sa i traim .noroc ca nu ne paraseste vointa de a trai ,iubii,ranii sau vindeca .D ZEU SA NE OCROTEASCA CU SLAVA LUI .CRACIUN FERICIT SI VIATA VESNICA IN SUFLET
Nesu te iubim!!!!!